Un primar ieșit de sub control, care înjură și lovește – cu un astfel de specimen au avut de-a face cei care adună semnături pentru inițiativa #FaraPenali. Edilul din Dărmănești, Emilian Ciolan, a înnebunit când în ”primăria sa” au intrat niște membri ai USR care doreau să depună dosarele cu semnături. Nu este singurul primar PSD care reacționează așa. Și cel din Aninoasa ar fi procedat într-o manieră asemănătoare.
,,Primarul PSD Ciolan Emilian din comuna Dârmănești, județul Argeș, i-a luat la bătaie pe colegii noștri care s-au dus să depună dosarele cu semnături pentru inițiativa #FaraPenali. Colegii au sunat la 112 și acum sunt la poliție și dau declarații.
Nu este singurul incident care s-a întâmplat astăzi în județul Argeș. În comuna Aninoasa, primarul, tot de la PSD, nu a acceptat înregistrarea cererii pentru depunerea dosarelor cu semnături și i-a dat afară din clădire pe colegii noștri.
Suntem pregătiți să luăm și bătăie dacă este nevoie pentru a depune toate cele un milion de semnături pe care le-am primit de la oameni cinstiți care nu mai vor penali în funcții publice. Între timp, domnul Emilian Ciolan se va alege cu dosar penal pentru că vom depune plângere pentru vătămare corporală, loviri și alte violențe." scriu cei de la pagina de Facebook ,,Fără penali în funcție".
Citește și Un primar din Argeş le-a făcut angajaţilor grătar în curtea instituţiei, să-i vadă mai des la muncă!
sursa video: youtube