Dumitru Voicu, primarul nervos al Miceştiului, a lovit cu maşina un poliţist local chiar în curtea Primăriei Piteşti. Edilul comunei argeşene a fost deranjat de faptul că poliţistul i-a reproşat că a intrat pe interzis şi l-a spus să întoarcă. Pentru că nu i s-a acordat dreptul de şmecher, Voicu a intrat cu maşina direct în comunitar. Spiritele au fost calmate de agenţii de la Poliţia Rutieră, care i-au şi întocmit dosar penal edilului.
Poliţistul spune că l-a oprit pe edilul care a intrat pe interzis, i-a cerut să se legitimeze însă acesta, deranjat de "tupeul" agentului, l-a lovit cu maşina în zona genunchilor. Imediat au fost chemaţi alţi poliţişti şi ambulanţa.
Primarul spune că a fost doar un accident minor şi că maşina sa abia l-a atins pe poliţist.
Victima are două contuzii la genunchi şi una la coloana verterbală. În trecut, acesta ar mai fi avut probleme în zona lombară.
După acest incident edilul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj şi cu permisul de conducere suspendat.
Viceprimarul Cornel Ionică, în ograda căruia s-a întâmplat incidentul, susţine că a auzit de la angajaţi ce s-a întâmplat şi că nu ştie ca primarul de la Miceşti să fi venit cu vreo problemă pe la el sau alţi colegi de primărie.