Uzina de la Colibasi, Dacia Renault risca un nou proces in justitie. Un avocat bucurestean, Iulian Urban, a relatat cazul unui coleg de breasla care, zilele trecute, a suferit un accident extrem de grav, aflat la volanul unei Dacia Logan. Potrivit respectivului avocat, airbag-urile Loganului nu s-au deschis, desi impactul a fost foarte puternic. In urma accidentului, soferul a suferit mai multe contuzii la coloana vertebrala.
„La o masina care dupa accident a trebuit tractata, avand rotile din fata distruse, este absolut o bataie de joc ca airbag-urile sa nu se fi deschis, masina fiind noua, cumparata in 2007. In cazul Meganului soferitei care a provocat accidentul, airbag-urile se deschisesera, insa la Logan, produs de acelasi concern Renault, nu au avut nici o reactie. Asta e crima cu premeditare! Chiar daca Renault a venit in Romania, ideea e ca papuasii de romani nu merita sa aiba masini dotate cu echipamente functionale, ca doar de aia este asa ieftin Loganul. Fac profit la noi, vand aceasta masina si airbag-urile nu functioneaza”, a declarat, pentru cotidianul „Curentul”, avocatul Iulian Urban, precizand ca a inceput deja formalitatile de actionare in judecata a Dacia.
(25 iulie)