Începând de miercuri, 10 august, până în data de 3 septembrie, în județul nostru se va desfășura cea de-a X-a ediție a ”Sărbătorilor Argeșului și Muscelului”, o serie de acțiuni cultural-științifice și sportive dedicate spiritului și tradițiilor argeșene.
Deschiderea oficială a ”Sărbătorilor Argeșului și Muscelului” va avea loc în data de 10 august, la Pitești, odată cu cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folcor ”Carpați”. Astfel, începând cu ora 16.30, la Consiliul Județean Argeș vor fi întâmpinate delegațiile grupurilor participante, din Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Chile, Columbia, Grecia, Italia, Moldova, Olanda, Turcia și România – Ansamblul ”Dorul”, apoi, de la ora 18.00, acestea vor fi primite și la Primăria Municipiului Pitești.
Publicul piteștean va descoperi dansurile, muzica și portul popular, începând cu ora 18.00, la parada participanților la festival, pe traseul Teatrul. Al. Davila – Piața V. Milea. De la ora 19.00, pe scena din Piața V. Milea, special amenajată cu scaune și ecrane, publicul va savura spectacolul internațional. Festivalul va avea și anul acesta caracter competițional, Consiliul Județean Argeș premiind grupurile cu cea mai spectaculoasă evoluție, respectiv cu 10.000 lei – premiul 1, 7.000 lei – premiul 2 și 5.000 lei – premiul 3. Ca în fiecare an, festivalul va face turul orașelor și municipiilor, respectiv:
• 11 august, ora 18.00 – MIOVENI – Parada ansamblurilor pe Bd. Dacia și spectacol în Centrul Civic (Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia)
• 12 august, ora 18.00 – TOPOLOVENI – Parada ansamblurilor și spectacol pe Esplanada Casei de Cultură ”Preot Ion Ionescu”
• 14 august, ora 18.00 – CÂMPULUNG – Parada ansamblurilor și spectacol pe scena din Piața Primăriei
• 15 august, ora 18.00 – PITEȘTI – Piața Vasile Milea – Închiderea Festivalului Internațional de Folclor ”Carpați – ediția a XXXIII-a și premierea câștigătorilor.
Între 10 și 12 august, se va desfășura Tabăra Internaţională de Meşteşuguri ”Tradiţii Argeşene” – ediţia a VI-a – organizată de Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești. Deschiderea va avea loc la ora 10.00, la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești, la tabără participând elevi de la secţiile externe de meşteşuguri ale Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti și elevi de la Școala Populară de Arte din Râmnicu Vâlcea a precum și invitați din Letonia și Republica Moldova. Scopul principal al taberei este inițierea și aprofundarea cunoştinţelor în domeniul următoarelor meșteșuguri: confecţionarea de păpuşi tradiţionale, olărit, dogărit, împletituri de nuiele, țesut-cusut, sculptură în lemn, confecționare instrumente muzicale (ţiteră, fluier, ocarină, caval, etc.), pictură; realizarea de obiecte tradiţionale cu simbolul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, ”Garofița Pietrei Craiului”, precum și cunoașterea și comunicarea între elevii secțiilor de meșteșuguri ale Școlilor Populare de Arte și Meserii din România.
Un alt eveniment cu tradiție în cadrul Sărbătorilor este Festivalul Internațional de Fanfare și Majorete – ediția a VII-a, care reunește anul acesta fanfare din Bulgaria, Polonia, Turcia, Ungaria, Fanfara ”Valahia” Giurgiu și Fanfara ”Argeșul” a Teatrului Al. Davila, care se va desfășura în zilele de 12 și 14 august, în Piața Vasile Milea din Pitești. (În data de 13 august, erau programate miniconcerte cu muzică de promenadă în parcurile Prundu, Expo Parc, Ștrand și Trivale, însă s-a anulat, fiind declarată zi de doliu.)
În data de 11 august, începând cu ora 17.00, în Piața Vasile Milea va avea loc GALA concursurilor ”Mugurii folclorului argeșean”, ”Gheorghe Popescu-Județ” și ”Cea mai frumoasă argeșeancă și cel mai frumos argeșean purtători ai costumelor populare de sărbătoare” și un program artistic susținut de ansambluri folclorice și artiști populari din județul Argeș.
Respectând ziua de doliu dedicată trecerii în neființă a Reginei Ana a României, precum și desfășurarea ceremoniei de înmormântare, la Curtea de Argeș – Necropola Arhiepiscopală și Regală, în data de 13 august nu se va mai desfășura nicio acțiune din cele stabilite inițial – Dracula Fest, Dracula Bike, miniconcertele cu muzică de fanfară din cadrul Festivalului Internațional de Fanfare și Majorete, spectacolul folcloric din Piața V. Milea și Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, care era programat să se desfășoare la Câmpulung.
Astfel, având în vedere interesul mare al iubitorilor de ciclism montan și de istorie, Dracula Bike (concurs de ciclism montan în zona Arefu Vidraru – Cumpăna) și Dracula Fest (Cetatea Poenari) au fost reprogramate pentru data de 20 august.
Având în vedere caracterul jubiliar al acestei ediții a ”Sărbătorilor Argeșului și Muscelului”, în data de 2 septembrie va avea loc ”Reuniunea Jubiliară a Cetățenilor de Onoare ai Argeșului”:
Ora 14.00: Masă rotundă pe domeniul Sănătății, cu tema ”Supravegherea și controlul infecțiilor asociate îngrijirilor medicale și a rezistenței bacteriilor la antimicrobiene” – la Sala Mare a Consiliului Județean Argeș
Ora 18.00: Reuniunea Jubiliară a Cetățenilor de Onoare ai județului Argeș – la Vila Florica din Ștefănești.
Data de 3 septembrie este dedicată ”Zilei Fiilor și Fiicelor Argeșului și Muscelului”, ce se întoarce la Muzeul Golești, devenit simbol al manifestorii, loc de pelerinaj pentru Fii și Cetățenii Argeșului, care, chiar dacă și-au făcut cariere și își trăiesc viața pe meleaguri străine, se întorc cu drag acasă, în Argeș.