Un pod pe care administrația locală și județeană se chinuie să-l construiască de ani buni a fost finalizat prin PNDL și inaugurat, astăzi, la Mihăești, în prezența conducerii Consiliului Județean Argeș, a celor doi vicepreședinți, a primăriței din Mihăești – Andreea Crîmpiță-Matei – și a unor cetățeni care fuseseră aduși să asiste, ca la capul podului, la cuvântările tovarășilor de la ,,județ”. Șase popi au fost prezenți să-i cânte podului imnuri de slavă și să-i ungă cu sfântul mir toate diblurile și întăriturile, pentru ca lucrarea să dăinuie ceva mai mult decât podul de la Căteasca, recent închis de bine ce a fost construit.

Primărița a întâmpinat oficialitățile cu ditamai colacul împletit cu toate că, după atâția ani, CJ Argeș ar fi trebuit să-i aștepte pe oameni cu pâine și sare, ocazie cu care vicele Adrian Bughiu s-ar fi putut costuma foarte frumos și chiar ar fi putut executa un dans languros, ca în zilele bune ale PRM-ului.

Dincolo de festivismul desuet, păstrat cu sfințenie de pe vremea tovarășilor, altceva ne-a revoltat: prezența copiilor la această inaugurare de pod. În jur de 9 pitici, cei mai mulți copii de grădiniță, maximum de clasa I, îmbrăcați în costum popular, au stat cu capul în soare, ca la capul podului, ca să asculte niște oameni mari împărțindu-și mulțumiri nesfârșite și recunoștințe eterne, asistând, astfel, la o adevărată lecție de obediență și umilință.

Care era rostul prezenței lor aici? Ce au înțeles din toate astea? Că trebuie să fie recunoscători partidului și nenilor mari de la județ chiar și pentru un pod construit a treia zi după Scripturi?

Iată o parte din discursul oripilant al primăriței Andreea Crîmpiță-Matei, preluat cu mândrie pe pagina Consiliului Județean Argeș, semn că discernământul nu este la el acasă nici în această instituție:

,,Vreau să le spun copiilor care astăzi sunt aici că, atunci când eram eu mică, aici era un pod de lemn, un pod al căror blăni erau foarte distanțate și, dacă nu erai atent pe unde călcai, riscai să cazi în râu. Ei bine, voi astăzi sunteți niște fericiți pentru că uitați pe ce lucrare grandioasă o să pășiți!”

Da, copiii fuseseră aduși ca să conștientizeze marele noroc de a păși pe grandioasa lucrare. Dacă podișca aia din beton, încadrată de două rânduri de grilaje cu un aspect îndoielnic, este ,,lucrare grandioasă”, înseamnă că oamenii ăștia chiar nu mai au proprietatea termenilor.

Distinșilor și mult prea destinșilor aleși locali și județeni, lăsați copiii în pace, să crească drept și frumos, dincolo de exerciții de slugărnicie și de limba voastră de lemn!