Pitesteanul Robert Turcescu se afla in discutii avansate pentru a cumpara pachetul majoritar de actiuni al postului Sport Total FM, informeaza Paginademedia.ro. Jurnalistul intentioneaza sa transforme statia intr-un post de radio de stiri di comentarii, impreuna cu echipa demisionara pe care e condus-o la Realitatea FM.
Potrivit acelorasi surse, la postul de radio va fi actionar, insa minoritar si Bobby Paunescu, proprietarul B1 TV, unde Turcescu realizeaza emisiunea 100%. Cu alte cuvinte, presedintele Traian Basescu isi intareste trustul media alcatuit din asa-zisii ,,moguli buni".
Postul Sport Total FM este detinut de omul de afaceri Nicolae Bara (75%) si de Serban Chioncel (25%), directorul radioului. Bara se va retrage definitiv din actionariatul postului radio.
Contactat de Paginademedia.ro, Robert Turcescu a confirmat discutiile pentru preluarea Sport Total FM si a precizat ca va da mai multe detalii la momentul finalizarii tranzactiei, cel mai probabil dupa jumatatea lunii ianuarie.