Dmitri Rogozin, șeful programului spatial, a transmis că Moscova își încetează activitatea pe Stația Spațială Internațională. Decizia este pusă pe seama sancțiunilor impuse de Occident din cauza invaziei din Ucraina.
„Decizia a fost luată deja, nu suntem obligați să vorbim despre ea în mod public.Pot să spun doar că în conformitate cu obligațiile noastre, ne vom informa partenerii cu privire la sfârșitul activității noastre pe Stația Spațială cu un an înainte”, a comentat Rogozin.
Dmitri Rogozin amenința acum 30 de zil, că va pune capăt misiunii spațiale rusești de la bordul Stației Spațiale, dacă SUA și Uniunea Europeană nu vor renunța la sancțiunile împotriva întreprinderilor implicate în industria spațială rusă.
Pâna la invazia Ucrainei, Stația Spațială Internațională era, unul dintre puținele puncte de colaborare între Rusia și SUA, împreună cu aliații săi. Evenimentele din 24 februarie au dus la dispariția acestui simbol al cooperării spaţiale. NASA a anunţat că în momentul de față se caută soluții viabile pentru a menține Stația Spațială pe orbită și fără ajutorul Rusiei.
Trebuie menționat că Staţia Spaţială Internaţională se află la o altitudine medie de 400 de kilometri deasupra Pământului şi rivalizează cu strălucirea planetei Venus. Apare ca o lumină strălucitoare pe cerul nopţii şi poate fi văzută de pe Pământ fără utilizarea unui telescop. Are suprafața egală cu a unui teren de fotbal şi cântăreşte 391.000 kilograme. Americani, ruși, europeni, japonezi și canadieni au lucrat și au finanțat împreună acest proiect, care a împlinit 21 de ani. Fiecare organizație a contribuit la asamblarea Stației Spațiale și la costurile ei de întreținere.