Ieri, la Biblioteca Judeteana, membrii comisiei tehnice a Consiliului Judetean Arges s-au reunit pentru a desemna criteriile dupa care vor fi punctati argesenii propusi pentru titlurile de „Fiu/fiica al/a Argesului”, respectiv de „cetatean de onoare”. Anul acesta vor fi premiati cei care activeaza in domeniile cercetare, invatamant si medicina.
„Au venit pana acum foarte multe propuneri de cadre universitare, medici recunoscuti si cercetatori din Arges. Dupa intalnirea pe care comisia tehnica o va avea, si in care se vor stabili criteriile de departajare, va avea loc a doua intalnire, cu reprezentantii presei, pentru analizarea acestor criterii”, a declarat vicepresedintele Consiliului Judetean, Florin Tecau.
Va reamintim ca anul trecut, cu prilejul primei editii a „Sarbatorilor Argesului si Muscelului”, decernarea unor astfel de distinctii a creat multa valva, dupa ce Preasfintitul Calinic, proaspat deconspirat de fostul CNSAS, a primit o astfel de distinctie. Si anul acesta, decernarea respectivelor titluri va crea cu siguranta valva, intrucat, cel putin printre medici si cadre didactice, exista mari ambitii si cu greu pot fi impacate toate.
(6 august)