Astăzi, 2 aprilie, între orele 16.00 -18.00, Asociația ,,Creăm Viitorul Împreună Argeș" și ,,Asociația Părinților Copiilor cu Autism" Argeș, în colaborare cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Pitești, organizează „Marșul Autismului”, pentru a marca Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului.
Ironic, nu? Primăria Pitești și Consiliul Județean Argeș, instituțiile care ar fi trebuit să sprijine asociațiile copiilor cu probleme, dar care nu le oferă decât praful de pe tobă, sunt parteneri în acest… marș.
Păi, da, cred că ,,Marș!" e cuvântul corect.
Îi înțeleg pe organizatori, probabil că speră în continuare că instituțiile statului le vor fi parteneri în adevăratul sens al cuvântului, că, la un moment dat, o să le pese…
Revenind la acțiune, pentru că este importantă pentru numeroasele familii care au copii cu autism, vă informăm că aceasta va avea loc pe traseul Piața Vasile Milea – Primăria Pitești. La ora 16:00, părinți, copii, educatori, profesori, terapeuti, voluntari și susținători se vor strânge în Piața Vasile Milea, în fața Consiliului Județean, unde vor forma un cerc și vor primi baloane albastre de la Președintele Consiliului Județean, pentru a le înălța spre cer.
Ce drăguuuuuuț, Dan Manu împarte baloane, în loc de fonduri decente de la Consiliul Județean! Mai bine ar împărți un sfert din salariul său pe care și l-a majorat la blană, pentru recuperarea unui copil!
Revenind la acțiune (din nou, deși e greu să nu te cuprindă revolta văzând atâta ipocrizie!), organizatorii fac următorul apel către participanți:
,,Vă rugăm să veniți îmbrăcați în albastru, culoarea autismului. În continuare, vom porni în marș către Primăria Pitești pentru ascultarea Imnului Autismului, unde vom iniția jocuri distractive și interactive alături de trupa „HAI HUI”, vom desena pe asfalt forme specifice acestei sărbători la nivel mondial (piese de puzzle, fundite și inimioare, etc).”