2,1K
Directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Ioan Bala, a fost demis, miercuri, de ministrul Justitiei Titus Corlatean ca urmare a dezvaluirilor facute in presa pe tema unor presupuse tentative de evadare ale unor interlopi dejucate de autoritati.
„Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, a decis astazi, 30 mai 2012, demiterea din functie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Bala, si preluarea atributiilor de conducere de catre comisar-sef de penitenciar Marian Stancovici”, a anuntat Ministerul Justitiei, intr-un comunicat de miercuri.
Potrivit documentului citat, declaratiile lui Bala pe tema unor presupuse tentative de evadare, „declaratii publice total nefundamentate facute de domnul Bala in cursul zilei de astazi (miercuri, n.r.)”, au reprezentat motivul demiterii acestuia din functie.
In legatura cu aceste declaratii, ministrul Justitiei, Titus Corlatean, citat in comunicat, precizeaza ca „nu exista elemente care sa conduca la concluzia agravarii, in ultima perioada de timp, a fenomenului criminalitatii organizate in tara noastra”.
In finalul documentului, institutia afirma ca ministrul Justitiei „dezavueaza astfel de declaratii” si spune ca acestea “au potential de a ridica semne de intrebare asupra capacitatii institutiilor statului de a gestiona fenomenul criminalitatii” si “pot aduce grave atingeri imaginii Romaniei in plan extern”.
Trei planuri ale unor retele teroriste care incercau eliberarea unor lideri interlopi aflati in sistemul de detentie din Romania au fost dejucate la timp, a declarat, miercuri, la Vaslui, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Ioan Bala.
Prezent la inaugurarea Penitenciarului Vaslui, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Bala, a afirmat ca destructurarea acestor retele teroriste s-a facut in baza unor informatii obtinute inainte ca membrii acestor grupari sa reuseasca sa actioneze.
„Planurile acestor grupari teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflati in sistemul de detentie. Detinem informatii ca aveau masini inscriptionate cu insemnele Politiei si cu dotarile corespunzatoare, fiind imbracati chiar si in tinute de politisti. Din fericire, am reusit la timp destructurarea acestor retele, mai ales ca nu s-ar fi sfiit sa foloseasca si arme de foc”, a declarat directorul ANP.
El a precizat ca au existat trei astfel de actiuni, ultima fiind in Bucuresti.
Directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Ioan Bala, a fost prezent, miercuri, la Vaslui, la inaugurarea penitenciarului din localitate, investitie care se ridica la 2,8 milioane de euro. Intreaga investitie, realizata doar cu bani de la bugetul de stat, se ridica la 4,2 milioane euro si se va finaliza la sfarsitul acestui an.