Fostul service Iatsa din Bascov este istorie. Clădirea emblemă a localității, cu un design care dădea particularitate zonei, a fost demolată. În locul ei va apărea un banal hypermarket Lidl pentru că, nu-i așa, chiar mai aveam nevoie de unul. Singura veste bună e că nu apare încă un casino…
Aflată sub controlul lui Constantin Nicolescu, fost președinte al Consiliului Județean Argeș și construită în perioada în care fratele său, Valeriu Nicolescu, era primar la Pitești (1974-1982), imobilul, cu tot cu teren, a fost tranzacționat contra sumei de 3 milioane de euro.
Oamenii sunt extrem de revoltați, iar reacțiile din spațiul public sunt cât se poate de virulente:
,,Nemernicilor, ceva producție nu puteați face în această clădire! Un nemernic, domnul Nicolescu! A făcut un an jumătate de pușcărie („cocolit” și acolo la câți angajase și în acest sistem) și acum a terminat cu pădurile sau nu, a început să cumpere imobiliare lăsate să se degradeze, intenționat. O țară coruptă până în nucleul ei.”
,,Vânzând această clădire Nicolescu a umflat câteva milioane de euro. A construit-o el?”
,,Mare păcat, o unitate care a fost emblema in Europa, cu meseriași de la Bascov! Lucra cu majoritatea servisurilor din Pitești de ale căror servicii clienții sint mulțumiți.”
,,Tatăl meu cu echipa lui au stat agățați în centura la zeci de metri să sudeze bucățică cu bucățică, de li s-au stambat degetele din cauza cleștelui de sudură, si voi ce faceți, distrugeți truda lor?!”
,,Mare păcat! Nu mai avem restauratori? Se putea face ceva cu o asemenea clădire! Nu știm decât să dărâmăm, atât! De făcut, facem din pereți sandvișuri că-i mai… trainic!”
Sursa foto: Bascov, oraș european