Vineri, 15 aprilie, a debutat la Pitesti editia cu numarul 34 a Simfoniei Lalelelor, manifestarea de capatai a Pitestiului de tot atatia ani. Evenimentul – care se va intinde pana duminica, 17 aprilie, a fost onorat de o prezenta numeroasa si la cel mai inalt nivel. De asemenea, rivalitatile politice au fost lasate la o parte, fiind pentru prima data cand, desi se afla intr-un razboi surd pentru suprematie in judet, pesedistii si pedelistii au stat impreuna „la aceeasi masa”, fara sa apara animozitati. Cel mai inalt oficial al statului roman care a onorat cu prezenta sa Simfonia a fost Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei.
Participare „high level”
Primul moment important al zilei s-a consumat la Primarie, acolo unde primarul Tudor Pendiuc si angajatii Primariei i-au primit pe delegatii care au raspuns invitatiilor transmise din timp de municipalitate. Si vremea a tinut cu autoritatile care se temeau de ploaie. In schimb, soarele a stralucit puternic pe cer si a permis derularea normala a manifestarilor, doar vantul mai deranjand, pe ici si colo. Au fost primiti la Primarie atat ambasadori ai unor state europene, cat si peste 60 de delegati din orase infratite cu Pitestiul.
Este vorba de orase din Serbia, Grecia, Portugalia, Letonia, Olanda, Suedia. De la eveniment au lipsit parlamentari ai PDL, dar au fost prezenti Andrei Gerea de la PNL, Ion Burnei, Serban Valeca, Constantin Tamaga, Filip Georgescu de la PSD, vicepresedintii Consiliului Judetean Simona Bucura Oprescu si Florin Tecau, precum si presedintii PNL si PC, Ion Popa, respectiv Cornel Lazar, dar si primarul din Ramnicu-Valcea, Romeo Radulescu. De notat absenta de la eveniment a lui Victor Ponta, presedintele PSD. Oaspetii au fost primiti in Primarie de primarul Pendiuc acompaniat de fete imbracate in straie populare si „dotate” cu cosuri pline cu lalele.
„Desant” portocaliu
In jurul orei 10,20 si-au facut aparitia in cladirea Primariei reprezentanti numerosi ai PDL. Delegatia, condusa de senatorul Mircea Andrei, presedintele filialei argesene a partidului, a fost formata din directori de institutii deconcentrate si membri ai conducerii filialei. Mircea Andrei s-a intretinut pentru cateva clipe cu primarul Tudor Pendiuc, iar mai apoi a luat loc alaturi de reprezentantii PSD pe una din platformele-scena montate in fata Primariei, la fel ca si prefectul Gheorghe Davidescu. Macar de Simfonie, cele doua tabere au lasat orgoliile si ambitiile deoparte, stiut fiind faptul ca au existat situatii in care fie o tabara, fie cealalta au boicotat actiunile organizate de partidul advers. Aici insa nu este vorba de o actiune a vreunui partid, ci de o sarbatoare a pitestenilor, si este bine ca s-a inteles acest lucru.