Pentru că este primăvară, în semn de recunoştinţă, românii au început să dăruiască flori celor de la Compania Naţională de Drumuri. Nu personal, ce-i drept… Florile sunt plantate, cu grijă, în gropile din asfalt. Pentru că lucrările de asfaltare tot întârzie, localnicii din Oarja (Argeş) au plantat răsaduri cu flori chiar pe mijlocul drumului. Oamenii se află în stradă în aceste momente şi protestează la adresa autorităţilor.
Ideea cu plantatul nu este una originală. În urmă cu mai bine de un an, mai mulţi hunedoreni au plantat flori în gropile de pe șosea, în speranța că reprezentanții autorităților locale vor lua măsuri. ”Decât să dăm ca proștii în gropi, mai bine plantăm flori pe șosele. La acțiune am participat mai mulți șoferi, ne-am rupt mașinile în aceste gropi, peste tot în oraș este așa, e plin de gropi mari. Recent, mi-am rupt cauciucurile, nu mai știi ce drum să mai ocolești că dai în gropi. Dacă tot ne iau bani pentru drumuri, măcar să le și facă cum trebuie. Ne-am săturat, ne-am rupt mașinile în gropi, ne-au mâncat nervii.” declara unul dintre florarii de ocazie.
De asemenea, un lider de partid a plantat flori într-un sens giratoriu din Bistriţa. Iată că românii ştiu să-şi înfrumuseţeze viaţa, în ciuda vitregiilor sorţii.