Un autoturism s-a rasturnat in apa la kilometrul 95 pe Transfagarasan, in apropiere de Balea Lac. Potrivit primelor informatii primite prin dispeceratul 112 cele doua persoane din masina nu ar fi supravietuit. Accidentul a avut loc 20 de kilometri de Balea Lac, iar in zona au fost trimise imediat trei echipaje de pompieri, dintre care un echipaj SMURD, din detasamentul Curtea de Arges.
Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Arges, Laurea Folea, persoanele decedate sunt doi padurari care se aflau in timpul serviciului si se indreptau sambata seara in jurul orei 23.00 spre Cabana Capra. Reprezentanta IPJ Arges a declarat ca echipele de interventie au constatat decesul si urmeaza recuperarea cadavrelor.