Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, vine cu o serie de surprize anul acesta.
Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va fi și o oportunitate pentru piloți și pentru spectatori să se implice social. Astfel, organizatorii competiției vor organiza și o acțiune caritabilă în scopul strângerii de fonduri pentru achiziționarea de echipament de bucătărie pentru Centrul de zi ”Bambi” din Câmpulung. Cei care vor să fie alături de copiii de la acest Centru pot face donații atât la secretariatul de la Primăria Câmpulung, cât și pe traseul competiției, în zona de start.
Cupa “King of the Hill” in memoriam Valentin Banciu
De asemenea, Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, anul acesta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi.
Restricții de circulație
Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.
Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran.
Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.