Chiar daca acum este presedinte al PSD, Victor Ponta nu se indura sa renunte la pasiunile sale, oricat ar fi de riscante. Astazi, la Valea Danului, Ponta s-a antrenat pentru Campionatul de Raliuri al Romaniei, fiind copilotul lui Edwin Keleti, alaturi de care, anul trecut, a castigat campionatul national. Am profitat de prezenta sa si am schimbat cateva vorbe, prilej cu care am descoperit ca Ponta e chiar un tip misto, natural, lucru care nu transpare la fel de bine si din spatele ,,sticlei”.
Acum, ca sunteti presedinte al PSD, aveti de gand sa o lasati mai moale cu viteza?
Nu, dar sunt acelasi om, ce, sunt alt om de pe 20 februarie?
Categoric nu, dar pe umerii dumneavoastra sunt mai multe responsabilitati si ma gandeam ca siguranta este foarte importanta.
Am aceleasi responsabilitati, in primul rand fata de familia mea, si nu mi le incalc niciodata, si in al doilea rand, daca timpul imi va permite, o sa incerc sa-mi pastrez pasiunile de dinainte. Sportul acesta implica organizare, ca sa nu fie riscuri, si implica sa fii foarte serios, ca sa nu existe riscuri.
Aveti emotii inainte de raliu?
Intotdeauna, si in timpul raliului, si in timpul meciurilor de baschet am emotii. Imi place ceea ce fac si daca n-ai emotii inseamna ca nu pui suflet.
Care sunt calitatile unui copilot?
Ma intreaba toata lumea cum de sunt asa de calm la batalii politice sau la televizor. In masina, la 200 de kilometri la ora ii spun pilotului pe unde sa mearga, asa incat calmul si echilibrul sunt cele mai importante. Intrebati-l pe pilotul meu daca este multumit!
Am vorbit, si s-a declarat foarte multumit.
Din moment ce anul trecut am castigat campionatul national inseamna ca am facut o echipa buna.
Presedintele Constantin Nicolescu spunea ca ar trebui sa o lasati mai usor cu viteza, ca sa va stie in siguranta.
Domnul presedinte are dreptate, dar eu ma simt in siguranta in partid cand am colegii langa mine.
E cineva care simtiti ca apasa pe acceleratie si vrea sa va ia fata?
Eu sper sa nu imi traga nimeni frana de mana, ca in rest e ok.
Domnul Vanghelie ce mai face?
Sunt cuminti toti acum, merge toata lumea in aceiasi directie.
Domnul Iliescu e singurul care merge in ce directie vrea…
E cel mai consecvent om, de 60 de ani are aceeasi directie, nu si-a schimbat convingerile politice, asa ca nu pot decat sa-l apreciez pentru asta.
Am si eu o curiozitate, cum se intelege bona filipineza cu cel mic?
In engleza.
Deci invata copilul, din start, doua limbi.
Si nu e bine? E foarte bine!
S-a lansat o moda dupa ce s-a aflat despre bona dumneavoastra…
Nu, era dinainte. Daciana, de luni pana joi, sta la Bruxelles, unde are un salariu foarte bun si, din pacate, eu plec de acasa dimineata, de la opt, si mai ajung seara, dupa emisiunile de la Realitatea sau de la Antena3, asa incat o persoana care sa stea toata ziua cu Irina este absolut necesara. Sa stiti ca daca romanii au putut sa plece sa lucreze in Italia si Spania, si ne place lucrul asta, nu putem noi, la noi acasa, sa ne purtam altfel. Daca gaseam pe cineva din Romania care sa stea tot 24 din 24 de ore, am fi facut lucrul asta.
Au trecut cateva luni de cand ati preluat presedintia partidului. Este greu sa tineti in frau ditamai colosul?
E greu sa conduci un partid ca PSD, dar stiam la ce ma inham si e in regula, cred ca ma descurc.
De impacat atatea orgolii trebuie sa fie dificil.
Mai las din orgoliul meu, asa reusesc.
V-au mai saracit baronii, intre timp?
Nu neaparat…
Vi-o iau inainte baronii PDL…
Nu e grav asta, daca trec toti baronii la PDL, e in regula!
Dar partidul trebuie sustinut si el financiar, ca si baronul are rolul lui.
Cred ca un partid este sustinut cu niste idei si cu consecventa. Faptul ca nu am fost consecventi, asta ne-a costat mai mult.
Lasati ideile si consecventa! Galeti aveti?
Mai gasim si galeti! Dar n-o sa avem noi cate galeti portocalii se pot aduce si nici nu incercam sa concuram la capitolul asta.
Ce spuneti de votul obligatoriu, ca modalitate de a responsabiliza electoratul?
Eu, personal, sunt pentru, dar vad ca opinia majoritara, in acest moment, nu agreaza acest lucru, iar eu respect majoritatea.
Parca mi-as dori sa nu mai decida in locul meu cei care voteaza cu galeata, fie ea rosie, galbena sau portocalie…
Si mai ales sa nu decida cei care stau acasa, pentru ca atunci cand doar o minoritate voteaza, cei care stau acasa decid.