Membrii PNL care au demarat acțiunea strângerii de semnături în comuna Călinești, pentru demiterea primarului din localitate, acuzat de hărțuire sexuală, au făcut public un video din care rezultă că Mihai Georgescu a încercat să-i intimedeze și să influențeze localnicii în încercarea de a-i descuraja să semneze pentru demitere.
Primarul i-a făcut ”derbedei” pe membrii PNL care strângeau semnături.
”Primarul din Călinești, Mihai Georgescu a intervenit brutal peste colegii noștri care participă la acțiunea de strângere de semnături pentru demararea referendumului.
Primarul, prin atitudinea sa agresivă și amenințătoare a încercat să îi determine pe locuitorii din Călinești să nu semneze. Până să apară primarul, oamenii au fost de acord cu demiterea sa, dar prezența agresivă a acestuia i-a speriat și intimidat, făcându-i să-și retragă cuvintele.
Scopul nostru este asumat public: Demisia Mihai Georgescu! Noi nu ne ascundem.
Acest primar pesedist, cu un limbaj suburban și atitudine de vătaf, însoțit de un alt personaj la fel de agresiv, a proferat amenințări la adresa unor tineri care se aflau în dialog cu cetățenii, într-un spațiu public.
Tocmai de aceea strângem semnături, să scăpăm comuna Călinești de individul cu atitudine de satrap. Gestul său față de tânăra căreie i-a condiționat angajarea contra unor favoruri sexuale trebuie pedepsit, conform legii.
Mulțumim cetățenilor din Călinești care și-au asumat, alături de noi acest demers și îl susțin. Nu vă lăsați intimidați!
De asemenea, în cazul de față am decis să consultăm avocații în vederea depunerii unei plângeri împotriva primarului penal” au comunicat membrii PNL.