La inceputul secolului al XIX-lea, Napoleon I, care era un hiperactiv, aplica cu multa convingere un dicton: „Oamenii nu trebuie lasati sa imbatraneasca”. Si nici ca-i lasa sa imbatraneasca. Unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai sai, maresalul Lannes declara emfatic: „Husarul care nu-i mort la 30 de ani, nu-i husar, e o carpa”. Avea atunci 33 de ani si urma sa mai traiasca doar cativa. Functionarii care lucrau direct cu Napoleon rar au trecut de 50 de ani, el insusi a murit la 52… Intr-o anumita situatie, iritat de atitudinea unui general, i-a strigat: „Nu vreti sa mai luptati, vreti sa va plimbati pe strazile Parisului!”. Replica celui apostrofat a fost: „Intr-adevar, Sire, m-am plimbat atat de putin pe strazile Parisului…”
La sfarsitul secolului al XIX-lea, in plina revolutie industriala, in noiembrie 1884 in cadrul celui de-al patrulea Congres al Federatiei Americane a Muncii (American Federation of Labor), muncitorii americani aleg ziua de 1 mai ca zi a revendicarilor sindicale. Revendicarile vizau o viata mai buna, la loc de cinste situandu-se programul de lucru de 8 ore. In 1886, presedintele Statelor Unite, Andrew Johnson, a promulgat Legea Ingersoll, care stabilea programul de munca de 8 ore, lege nerespectata de patroni. La 4 mai 1886, la Chicago, a fost convocata la Haymarket Square o adunare pentru sustinerea muncitorilor de la uzinele Mc Cormick a caror manifestatie fusese reprimata cu cateva zile mai inainte s-a transformat in drama, cand o bomba a fost lansata asupra politistilor.
Faptul ca la manifestatia participau si anarhisti cunoscuti a fost suficient ca acestia sa fie facuti responsabili de moartea a 7 politisti. In plus, faptul ca ziarul “The Alarm” ii indemna pe muncitori sa vina inarmati pentru a se putea opune represiunii a fost judecat ca suficient pentru a fi arestati, judecati rapid si spanzurati patru participanti la manifestatie. Ca a fost o condamnare fara suficienta sustinere o dovedeste faptul ca alti doi inculpati condamnati la inchisoare pe viata au fost eliberati dupa 7 ani. De retinut numele celor care au murit pentru apararea principiului de 8 ore de munca: August Spies, Albert Parsons, George Engel, Adolph Fischer, Louis Lingg. Ca amintire a acelor evenimente ziua de 1 Mai a fost declarata ca sarbatoare a muncii de Congersul de la Paris (1889) al Internationalei a II-a Socialiste si a fost rapid adoptata ca zi de mobilizare pentru revendicari sociale in multe dintre tarile Europei dar si in America Latina.
Din pacate, nici pana in acest 2009 prevederile acordurilor de munca si ale legilor care limiteaza programul la 8 ore (in unele tari a fost legiferat programul spatamanal de munca de 35 de ore, si se propune chiar scaderea pana la 32 de ore) exista patroni pentru care singurul tel este maximizarea prin orice mijloace a profitului. Fluturand prin fata angajatilor spectrul somajului, al sutelor de solicitari de angajare, a celor gata sa accepte conditii si mai inrobitoare pentru un loc de munca, isi forteaza angajatii sa-si forteze limitele fizice (si psihice). Rezultatele nefaste ale suprasolicitarii (voluntare?) se materializeaza in cativa ani in afectiuni uneori grave. Organele specializate ale statului ar trebui sa verifice nu doar de forma relatiile angajator – angajat de la taraba cu un singur angajat pana la abuzivele si inatingibilele multinationale care exploateaza si angajatii, si furnizorii, si clientii.
Periclitand sanatatea si viata angajatilor carora le flutura pe la nas tentatia castigului suplimentar, stabilind ca principala cutuma munca peste programul de 8 ore, o parte dintre patroni sunt moralamente vinovati de crime. Numele Ralucai Stroescu moarta (in urma cu aproape doi ani) de suprasolicitare de la Ernst&Young ar trebui adaugat pe lista celor morti pentru programul de munca de 8 ore. Dorinta sinucigasa de a castiga mai bine a unor tineri motivati de dorinta ascensiunii sociale si traiului mai bun conjugata cu impotenta organelor statului si cu secretomania firmelor care obliga angajatii la tacere prin contracte de confidentialitate menite sa acopere (inclusiv) ilegalitatile duc la concluzia ca in Romania in domeniul respectarii legislatiei muncii ar mai fi multe de facut.
Cu ani in urma circula un banc cu trasaturi clar-anti-sovietice. Speculand traducerea in limba rusa a unor cuvinte romanesti se afirma ca: „Popoarele Uniunii Sovietice vor trai bine atunci cand poporul nu va mai fi narod, omul – ciolovec, stiinta – nauca si munca – truda”. Ei bine, in Romania anului 2009, pentru multi munca a devenit truda, iar (auto)exploatarea – regula. Despre definitia poporului nici macar nu mai discut… Evenimentul nefast de la Ernst&Young ar trebui sa fi servit de semnal de alarma pentru asa-zisii lideri sindali, dar a fost uitat si clasat ca un simplu episod. Sa-i restituim statura: moartea Ralucai Stroescu cauzata de suprasolicitare pana la epuizare nu este
un simplu episod. Este un simptom care vorbeste despre natura relatiilor de munca din Romania, unde urmand indemnul lui Napoleon, oamenii nu sunt lasati sa imbatraneasca…
