În perioada 8-11 august, se va desfășura prima ediție a FESTIVALULUI-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR „MIOVENI”. În concurs vor intra 8 grupuri din regiunile țării. De asemenea, alte grupuri de dansatori, din Rusia și China, vor urca pe scenă din postura de invitați speciali.
Cele 8 grupuri care vor intra în competiție, desemnate în urma preselecțiilor, sunt:
– Ansamblul Balada Humorului , județul Suceava
– Ansamblul Junii Brașovului, județul Brașov
– Ansamblul Junii Podgoriei, județul Arad
– Ansamblul Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
– Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș
– Ansamblul Someșul, județul Sălaj
– Ansamblul Zestrea, județul Bacău
– Ansamblul Doina Bascovului, județul Argeș
Invitații speciali
Din Rusia, va participa Ansamblul "Boyarishnya" al Centrului Cultural Istra, oraș aflat în zona administrativă a regiunii Moscova și care este înfrățit cu orașul Mioveni din anul 2007. Ansamblul "Boyarishnya" va fi prezent la Mioveni cu un grup de 20 de tineri dansatori, care promit un inedit program artistic cu dansuri tradiționale.
Din China, Asociația Internațională de Schimburi Culturale din Beijing – Chaoyang va participa cu 2 grupuri de dansuri tradiționale specifice din zona Mongoliei (GAOWA Dancing Ensemble) și din Beijing (Grupul Tribe Wildness Dancing Ensemble, din Yuanxiang), alături de un renumit artist instrumentist, Cui Shan – un artist și instrumentalist național versatil, membru al Asociației Muzicienilor Chinezi, oaspete special al "Dream Theater", "Live Comedy Show" și alte numeroase programe TV celebre în China.
Juriul Festivalului va fi format din 5 specialişti în domeniu, oameni de cultură şi reprezentanţi ai organizatorilor. Patru dintre membrii juriului sunt sunt Ileana Vieru, realizator de emisiuni la Radio România, Constantin Enceanu, un simbol al muzicii populare oltenești, Doina Virginia Işfănoni -istoric şi teoretician de artă, argeșeanul Cătălin Oancea, dansator și maestru coregraf.
În jurizarea prestației concurenților se va ține cont de următoarele criterii:
• Autenticitatea repertoriului ales;
• Realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și aertistic a programului prezentat;
• Ținuta scenică;
• Frumusețea și veridicitatea costumelor populare ale membrilor ansamblurilor.
Premiile Festivalului-concurs sunt consistente:
Trofeul Festivalului: 8.000 lei;
Premiul I : 5.000 lei;
Premiul II : 4.000 lei;
Premiul III : 3.000 lei;
Mențiuni : 3 premii x 1.500 lei.
De asemenea, prima ediție a Festivalului Dogarilor va fi integrată în cadrul manifestărilor prilejuite de Festivalul Național de Folclor Mioveni în data de 10 august.
Evenimentele sunt organizate de către Centrul Cultural și Primăria orașului Mioveni.