Ar fi implinit anul acesta 60 de ani daca gafa unui medic nu i-ar fi grabit atat de absurd sfarsitul. La un an dupa trecerea sa in nefiinta, Al. Th. Ionescu – criticul, profesorul, mentorul si jurnalistul – este mai viu ca oricand in mintea si inima celor care l-au cunoscut, l-au pretuit sau doar l-au admirat. Pentru multi, plecarea lui Al. Th. Ionescu a lasat un mare gol, golul acela lasat de oamenii care nu mai pot fi inlocuiti cu nimeni si cu nimic, chiar daca un proverb romanesc spune ca ,,nimeni nu este de neinlocuit”.
SPAȚIU PUBLICITAR
Gheorghe Paun:
,,Avea o teribila dragoste de tinerii orasului si ii incuraja, cu grauntele de sare pus langa paharul cu lapte”
Saptamana aceasta, prietenii si colegii au marcat, printr-o lansare de carte, un an de la moartea lui Al. Th. Ionescu. Este vorba de o carte ce cuprinde toate materialele culturale semnate, de-a lungul timpului, in ziarul Arges Expres. Aceasta carte precede un volum cu editorialele sale politice, semnate in aceeasi publicatie. Ambele volume au aparut datorita initiativei si efortului academicianului Gheorghe Paun.
,, Am adunat aceste articole din datorie fata de profesor, din datorie fata de Curtea de Arges, ca tare utila mai este aceasta carte. A fost o sarcina extrem de interesanta si placuta. In aceasta carte l-am cunoscut si in alt fel: un Al. Th. Ionescu religios si sentimental, laturi pe care nu le vazusem pana atunci. Este a doua carte, probabil ultima de gen. Au fost 1000 articole publicate in Arges Expres. Primul volum contine doar 200 si ceva de articole din ultimii ani, publicate la rubrica A(l)titudini, dar simtem un fel de frustrare, intrucat a scris si multe articole culturale. Asa ca le-am adunat pe toate din 2004 incoace. Al. Th. Ionescu punea enorm de multa dragoste in gazetaria pe care o facea. Avea o teribila dragoste de tinerii orasului si ii incuraja, cu grauntele de sare pus langa paharul cu laude, ceea ce lipseste acum la Curtea de Arges. Sa ni-l amintim si sa-l si urmam pe profesorul Al. Th Ionescu, in a(l)titudine, in modul in care spunea lucrurile, cu o balanta in care punea si grauntele de sare de care era nevoie” a declarat academicianul Gheorghe Paun.
Dumitru Augustin Doman:
,,Avea o teorie ca nu poti fi ironic decat cu cei pe care-i iubesti. De aceasta ironie mi-e dor adesea”
,,Iata cum trece timpul… Se implineste un an de la plecare prietenului nostru Al. Th. Ionescu. Ce mai putem face pentru el? Iata ca domnul academician Paun a reusit pana acum sa editeze doua carti postume. Mai ramane de facut o incercare unde trebuie sa ne mobilizam toti, sa-i adunam adevarata opera, cronicile. Suntem foarte putini cei care i le-am citit pe toate si stim ca a fost unul dintre cei mai seriosi cronicari literari. Cronicarii de azi fac multe compromisuri, Al. Th. Ionescu nu facea. Ne critica la lansarile de carti. Era un barometru de care tineam cu totii cont. Era un om foarte informat, la curent cu tot ce se intampla in viata politica si culturala. A avut anumite iluzii in anii ’90, i-au trecut cum ne-a trecut tutror, In ceea ce priveste literatura si cultura, era pasionat pana la obsesie, si ce nu gaseam eu la biblioteci si librarii, la el acasa gaseam intotdeauna. Avea o ironie care nu facea rau. Avea o teorie ca nu poti fi ironic decat cu cei pe care-i iubesti. De aceasta ironie mi-e dor adesea” marturiseste unul dintre bunii sai prieteni, scriitorul Dumitru Augustin Doman.
Leonid Dragomir:
,,Ceea ce ne-a lasat Al. Th. Ionescu e acel plus de umanitate pe care multi nu-l avem, iar el il avea din plin”
,,Toata lumea simte ca-i e dor de dansul. Chiar daca s-a estompat prezenta, a crescut direct proportional dorul. Cred ca e pentru prima data cand simt acut acest lucru. Marea lui vocatie a fost cea de educator dincolo de scortosenia pedagogica, iar eu am beneficiat de ea. Mijloacele erau ironia, umorul, provocarea. Multe idei erau lansate pentru a crea in celalalt o reactie. Rezultatul: te facea sa te confrunti cu propriile tale limite si apoi sa ti le accepti si sa evoluezi in interiorul lor. Asta era esenta tipului de educatie pe care il facea. A doua vocatie era cea de gazetar, pe care si-a exercitat-o in ultima parte a vietii. Cred ca se poate studia foarte bine gazetaria pe o carte de acest gen. A reusit sa creeze o atmosfera culturala pe care eu n-am mai intalnit-o. Una de un inalt nivel cultural. Aceasta vocatie de animator eu n-am mai intalnit-o. Se spune ca nimeni nu e de neinlocuit. Cred ca nu e intotdeauna adevarat, cred ca sunt oameni care chiar sunt de neinlocuit. Toate lucrurile pe care le am le datorez lui, pentru ca le-a trezit in mine. Daca cineva vrea sa inteleaga ce inseamna cultura in sensul autentic, poate sa citeasca si aceasta carte, o cultura ce nu face parada de propriile competente. A face cultura inseamna tocmai a dezvolta umanitatea din tine. Ceea ce ne-a lasat Al. Th. Ionescu e acel plus de umanitate pe care multi nu-l avem, iar el il avea din plin” a marturisit filosoul Leonid Dragomir, fost elev al regretatului Al. Th Ionescu.
Jean Dumitrascu:
,,Ne lipsesc criticii literari adevarati!”
,,L-am cunoscut tarziu, nu ma pot lauda ca am fost prieteni. L-am cunoscut dupa 1990 in minunata redactie a revistei Calende. Acolo pregateau un program estetic de iesire din provincialism. Asta se dorea de la Revista Calende, a demonstra ca poti face cultura de oriunde si nu trebuie sa ai complexul provincial. Este de datoria noastra sa ducem mai departe acest spirit. L-am pretuit mult pe Al. Th. Ionescu. Nu avem multe amintiri comune. Pentru mine a fost un intelept. Ironia socratica venea din intelepciune. S-a spus ca a fost si un om bun. Al. Th., prin glumele sale, linistea intotdeauna spiritele, facea ca polemica iscata sa se stinga printr-o scurta ironie. A fost un om onest atat in viata dar si pe taram literar. A ramas un reper pentru noi toti. Ne lipsesc criticii literari adevarati!” a declarat Jean Dumitrascu, directorul Filarmonicii Pitesti.
Sorin Durdun:
,,A stiut sa-mi arate ce inseamna a descoperi lumea din spatele a ceea ce se vede”
,,Cred ca 50% din formatia mea ca om i-o datorez lui Al. Th. Ionescu. El mi-a indrumat pasii catre literatura. Poate ca nu ajungeam aici daca nu il intalneam. Mi-a fost ca un parinte timp de patru ani, la Curtea de Arges. De la el am deprins dragostea pentru lectura. Cand am venit la 14 ani la Curtea de Arges nu citisem prea mult, voiam sa ma fac fermier, dar l-am intalnit pe acest om care, nu ca m-a luat sub aripa domniei sale, dar a stiut sa-mi arate ce inseamna a descoperi lumea din spatele a ceea ce se vede. Eu ii datorez foarte mult. Cateodata ma trezesc dimineata si il vad, ii vorbesc… Mi-e foarte dor de domnul profesor” a spus, vizibil emotionat, poetul Sorin Durdun, fost elev al lui Al. Th. Ionescu.