Prietenii, colegii si toti cei care l-au pretuit si l-au admirat pe criticul, profesorul si gazetarul Al. Th. Ionescu, plecat prea devreme si atat de absurd dintre noi, au fost prezenti astazi la lansarea cartii sale – ,,A(L)TITUDINI”. O carte ce aduna intre coperti o parte a editorialelor publicate de-a lungul timpului in ziarul ,,Arges expres”. Ideea ,,pastrarii lui Al. Th. Ionescu printre noi” i-a apartinut academicianului Gheorghe Paun, prieten si concitadin, care a promis ca la anul va lansa si o carte cu articolele culturale publicate in ziarul din Curtea de Arges. Cei prezenti la lansare au depanat cu placere si tristete, in acelasi timp, momente de viata pe care le-au impartit cu cel care, inainte de a fi un excelent critic, profesor si gazetar, a fost un mare OM. Despre OMUL Al. Th. Ionescu va lasam sa cititi in cele ce urmeaza…
Criticul Nicolae Oprea:
,,Ironia sa avea un rol moralizator, pornea din fibra lui morala”
,,Al. Th. era cronicarul nostru de proza, asa cum Barsila este cronicarul nostru de poezie. A reusit sa debuteze cu intarziere la editura Calende cu o schita de tipologie despre proza contemporana, insistand pe prozatorii optzecisti pe care ii cunostea foarte bine si pe care ii urmarise de la debuturile lor. Ulterior publica un studiu monografic pe care il dedica lui Mircea Nedelciu, considerat cel mai bun prozator optzecist, reusind sa faca o monografie cu ecouri in toata presa nationala. Devine apoi profesor la Curtea de Arges, unde isi dedica timpul in mare parte activitatii didactice. Devine, se stie, unul dintre cei mai buni profesori din judet si nu numai, dovada ca facea parte din toate comisiile posibile. Ceea ce m-a impresionat pe mine, la un moment dat, a fost faptul ca isi descopera vocatia de publicist comentator, se implica efectiv in actul politic prin comentariile sale cu totul la obiect si care au o ironie blanda. Nu e acea satira virulenta sau uneori ironia vulgara a unor publicisti de azi, ci o ironie care are un rol moralizator, porneste din fibra lui morala; a fost un om care nu a vrut neaparat ca vrea sa faca spectacol publicistic. Se vede din toate articolele stranse in cartea de fata si care, pe buna dreptate, se cheama <A(l)titudini>, adica o atitudine transanta fata de viata politica si o altitudine a comentariului, un anumit nivel ce presupune si cultura, nu doar pur interes cotidian. M-a surprins placut ca are aceasta preocupare si cred ca la un moment dat chiar si-a neglijat cealalta vocatie, de critic literar. Cartea de fata reprezinta reunirea textelor lui din publicistica politica si constituie si dovada elocventa a faptului ca Al. Th. Ionescu a fost o fiinta dinamica si acum, cu atat mai mult, nu-mi dau seama cum a pierit inainte de vreme.”
Academicianul Gheorghe Paun:
,,Sa-l mai tinem pe Al. Th. printre noi macar prin aceasta carte!”
,,Cartea a aparut intr-un mod firesc. Intr-o buna zi rasfoiam niste ziare pe-acasa, am recitit un text de-al lui Al. Th. si mi se parea atat de actual si de potrivit zilelor in care ne aflam incat mi-a venit ideea adunarii intre copertile unei carti a editorialelor sale. Stiam ca are enorm de multe editoriale in Arges Expres, in jur de 800, plus vreo 200 articole culturale in acelasi ziar, unde a fost senior editor. Era pacat sa nu ramana o parte dintre ele stranse intr-o carte. Ziarul a rezonat imediat. A fost destul de multa munca pentru a culege textele, a le corecta. Intentia era de a-l mai pastra pe Al. Th. printre noi si tare bine ar fi fost daca orasul l-ar fi luat mai mult in seama si daca erau mai multi Altehasi pe acolo, sa faca mai multa critica si sa trezeasca putin constiintele, asa cum si el voia sa faca. Era un acid, un lucid, intotdeauna cordial, nu ierta nimic cand avea ceva de spus, dar niciodata nu te puteai supara pe el pentru ca le spunea in asa fel incat sa poti continua dialogul. Al. Th. era vocea critica, mai punea ceva apa rece pe epitetele noastre, fara sa se supere cineva. M-a lovit personal plecarea sa, pentru ca aveam, printre multele hobby-uri comune si placerea de a pune un graunte de umor peste tot ce se intampla, si acel hobby de a nu ne functiona cum trebuie o valva. Dumnealui s-a grabit sa o repare si cu <ajutorul> a doi medici a reusit sa treaca sub iarba. A murit din cauza unei erori de scriere a unei retete pacatoase. Cartea este extrem de actuala, va asigur. Se citeste cu mare interes in mod special de catre cei din Curtea de Arges, dar nu numai. Mai sunt multe texte de adunat intre coperti, nu cred ca se va mai ocupa cineva de editorialele anterioare, dar de cele culturale cred ca se merita efortul. Promit sa va mai rog sa veniti aici peste vreun an. Sa-l mai tinem pe Al. Th. printre noi macar prin aceasta carte.”
Prozatorul Augustin Doman
,,Eu ma simt privit cu ironie de Al. Th. Ionescu, astazi si aici”
,,De acolo de unde este, probabil ca Al. Th. ne priveste cu o oarecare ironie, pentru ca rolurile nu sunt la locul lor, in sensul in care el obisnuia sa vorbeasca despre cartile noastre, la lansari; de data asta vorbim noi, si in lipsa lui, de o carte de-ale sale. Avea o teorie despre ironie: spunea ca ironizezi numai pe cine iubesti sau macar pe cine stimezi. Nu poti ironiza pe cineva pe care-l urasti sau cu care nu ai nimic in comun. Dincolo de faptul ca era un foarte avizat critic, chiar daca nu scria foarte mult, era la curent cu tot ce aparea in materie de literatura. Avea o biblioteca foarte bogata, la el puteai sa gasesti aproape tot ceea ce gasesti in Biblioteca Judeteana. Nu mai discut despre profesorul Ionescu, cel care era de o acribie extraordinara… Citeam textele sale zi de zi in ziar, acum i le-am recitit si diagnosticele sale constat ca se adeveresc. Multe editoriale porneau avand un subiect din Curtea de Arges si ajungea mai mereu la politica nationala, demonstrand ca toata e o apa si-un pamant. Recitind acum toate textele, unul dupa altul, gasesc ca peste toate pluteste un aer de amaraciune. Al. Th. Ionescu era cu adevarat intelectualul-cetatean, ii pasa de ceea ce se intampla in tara, ii pasa de ce se intampla in politica romaneasca, ii amenda pe toti, cateodata patetic, cateodata chiar cu furie. Era un om, din discutiile noastre de 20 de ani, de dreapta. E important de spus care erau optiunile lui: avea principii liberare, dar pe liberali ii critica cel mai mult pentru ca isi dadea seama ca, practic, politica liberala de la noi numai politica liberala nu este. De aici si amaraciunea lui care pluteste peste intreaga carte. Eu ma simt privit cu ironie de Al. Th. Ionescu, astazi si aici.”
Poetul Mircea Barsila:
,,Al. Th. Ionescu era un judecator al vremurilor sale”
,,Am parcurs cartea aproape in intregime in momentul aparitiei, cu bucuria de a avea in mana o carte semnata de prietenul nostru si cu tristetea fireasca produsa de faptul ca Al. Th. Ionescu, printr-o greseala, a plecat dintre noi. L-am vazut si eu de foarte multe ori cumparand si citind ziare cu un nesat pe care poate ca nu-l intelegeam si am purtat de multe ori discutii pe teme politice. Al. Th. Ionescu, in textele prezente aici, nu era un individ care miza total pe ironie. Era o constiinta lucida, un seismograf al lucrurilor care se intamplau in politica atat in tara cat si in zona orasului Curtea de Arges si, fiind un <aparat> atat de sensibil, reactiona ca atare. Principala dimensiune a textelor ar fi un soi de amaraciune care, dintr-un fel de decenta pe care o implica atitudinea intelectuala a sa, il obliga sa echilibreze cu o doza de ironie uneori mai mare, alteori mai mica. Al. Th. Ionescu era un judecator al vremurilor sale si, din aceasta postura, a realizat nu doar o serie de 800 de texte in care isi exprima, la modul sincer, opiniile, ci este si un judecator de tip socratic, ce priveste lucrurile printr-o grila ironica, o grila care permite o atitudine elastica fata de evenimentul la care se opreste. In ceea ce priveste scriitura sa, daca dam la o parte pulberea de factura politica, avem de-a face cu texte care stau in picioare din punct de vedere literar.”
Poetul Sorin Durdun:
,,Am invatat de la domnia sa ce inseamna sa fii moral, sa fii liber”
,,Mi-e foarte greu sa vorbesc, acum, despre Al. Th. Ionescu. Pentru mine a fost si profesor, si maestru, un om deosebit de la care am invatat inainte de toate ce inseamna sa fii moral, sa fii liber. Am avut ocazia sa citesc foarte mult datorita dansului. Avea un dar exceptional de a descoperi vocatii, talente. Datorita domniei sale am si debutat, in ’85, in revista Arges si pot sa spun ca poate astazi nu mai eram printre dumneavoastra, ci eram un inginer agronom printr-o comuna oarecare daca nu exista domnia sa. A fost mai mult decat un dascal, a fost pentru mine un maestru. Discutam ore intregi, nu exista aceasta bariera intre elev si profesor. Deveneam intr-un fel egali si discutam despre orice, despre literatura, despre politica… S-a spus aici ca era un om al timpului sau. Vreau sa spun ca era un om foarte lucid, caruia ii pasa de ceea ce se intampla in jur si totodata privea totul cu ironie, o ironie care pentru mine era un semn al libertatii, al curajului de a spune totul. Ii simt prezenta tot timpul si stiu ca nu am cum sa-i multumesc mai mult decat o fac acum.”
Preotul Margaritescu:
,,Sunt bucuros ca domnul profesor este viu prin aceasta carte”
,,Incep cu scuzele de rigoare ca Preasfintitul Calinic este in Moldova, dar ar fi dorit sa fie astazi aici, pentru ca le cunosc foarte bine relatia. Sunt foarte bucuros ca m-a delegat sa vin eu. Relatia mea cu domnul profesor Ionescu a fost una foarte stransa, prieteneasca. Am fost impreuna la catedra, la Vlaicu Voda, si mi-au ramas frumoase amintiri, incepand cu cumpararea ziarului. Amandoi ne intalneam in fiecare dimineata la chiosc si discutam pe marginea celor scrise de dumnealui in ziua ce a trecut si apoi continuam la Vlaicu Voda cu multe dintre problemele noastre; ne spovedeam unul altuia. Dumnealui, savurand cafeaua, cu tigara fumata la rece, pentru ca asa avea obiceiul, si discutand din vastele probleme pe care le avea si care il macinau. Avea frumoase cuvinte despre credinta si vaste cunostinte teologice si pe tema asta discuta foarte mult. Sunt bucuros ca domnul profesor este viu prin aceasta carte si cred ca multora dintre cei care i-au fost alaturi le va ramane nestearsa amintirea in inima, ca si mie, dealtfel.”
SPAȚIU PUBLICITAR
Directorul Filarmonicii Pitesti, Jean Dumitrascu:
,,Era un ziarist, un intelectual de atitudine”
,,Mi-e foarte greu sa vorbesc, pentru ca l-am iubit si l-am stimat. Nu ma pot lauda ca am fost asa bun prieten cu Al. Th. Ionescu precum au fost domnii Nicolae Oprea, Augustin Doman sau altii. Ne intalneam mai rar, la sedintele Uniunii Scriitorilor, la unele evenimente organizate de catre Centrul Cultural sau la sedintele revistei Arges. Era un ziarist, un intelectual de atitudine. Din interiorul puterii publice se tine cont de orice critica intemeiata. Oricine vine cu argumente critice nepatimase este luat in seama de catre cei vizati. Al. Th. Ionescu nu critica de dragul de a critica si nu era patimas. El critica, biciuia, pentru a indrepta lucrurile si in felul acesta era un model de intelectual implicat in cetate, care dorea binele cetatii. Dincolo de criticul literar, de omul de cultura, Al. Th. Ionescu a fost acel ziarist de care persoanele publice din municipiul Curtea de Arges, un pol cultural in Romania, au tinut cont. Cand am vorbit ultima oara cu domnia sa, era dupa operatie. L-am rugat sa-si amane scrierea studiului critic despre <Istoria literaturii romane> a lui Manolescu, pentru ca stiam ca e bolnav si stiu ce inseamna sa scrii un studiu critic. Putea sa-si amane continuarea studiului, dar… si-a dat la timp rubrica si acesta a fost ultimul lucru scris, pentru revista Arges. Dumnezeu sa-l ierte!”
Scriitoarea Elisaveta Novac:
,,L-am cunoscut ca om, ca scriitor, critic literar si ca un profesor de o rara exceptie”
,,L-am cunoscut cu foarte multi ani in urma. L-am cunoscut ca om, ca scriitor, critic literar si ca un profesor de o rara exceptie. Fiicele mele au fost ucenicele artei lui intr-ale scrisului. Se ocupa cu cenaclurile literare si ii pregatea pe tineri pentru olimpiade. Toti copii care mergeau la olimpiade veneau cu rezultate foarte bune. Nepoata mea, pregatita de Al. Th. Ionescu, a intra la Filologie, cu bursa de la stat. Imi pare foarte rau pentru Al. Th. Ionescu pentru ca s-a facut o astfel de greseala in numele vietii lui si ca nu mai este printre noi. Cartea asta este un omagiu frumos pe care i l-ati adus si pe care il merita.”
Scriitorul Marin Ionita:
,,Cand se asterne marea tacere, abia atunci nu mai suntem”
,,Nu am fost prieten cu el, sper ca nici dusman, nu am observat din partea lui ostilitate. L-am intalnit in anii cand abia incepea sa devina o celebritate locala, intr-un moment cand, deja, starnise oarecare valuri, care deranjau. Era profesor la Liceul de Agricultura din Curtea de Arges. Inginerii de acolo nu se simteau bine caci era un element strain, care le tulbura confortul. De la primul cerc literar el a deranjat, a venit cu altceva decat ceea ce faceau profesorii de tara si de oras. In acele conditii, fiind intr-o munca de documentare, caci eram jurnalist, i-am adunat la profesori si am incercat sa le explic ce este omul acesta si ce inseamna literatura, defapt, si sa simt ca el va fi cineva. Mai tarziu, asa cum se spune, geniile nu se cauta, ele se gasesc, pastrand proportiile, a facut parte dintr-o grupare, cu Oprea, Barsila, Vlasie, Miron Cordun – un cerc de intelectuali. Relatia mea cu el a fost una de polemica. Nu stiu cum s-a intamplat, ca toti oamenii cu care eu am fost in polemica au fost niste inteligenti, ceea ce a facut sa mi se ascuta si mie simtul critic. Ne bateam pentru ceva. El era la revista Calende, eu voiam sa infiintez revista Arges… Cand intra Al. Th. Ionescu intr-un cerc literar, toata lumea simtea autoritatea lui si aveau macar decenta sa nu-l contrazica. In felul acesta i-a scolit, i-a alfabetizat pe multi profesori de limba si literatura romana in meseria lor, pentru ca erau doar cu ceea ce iesisera din facultate. Am sa inchei spunand ca il simteam un om deosebit, ma simteam cumva stimulat si chiar dominat de el si nu mi-e rusine sa o recunosc. (…) Nu este vina lui ca s-a dus, sau poate ca este; nu este vina mea ca am supravietuit, sau poate ca este, dar eu, supravietuitorul, ma rog pentru el, sa ne ierte Dumnezeu pacatele si mie, si lui, unul fata de celalalt. Ma bucur ca ne putem intalni aici, caci atata timp cat mai suntem in memoria, in discutiile celor care traiesc, inseamna ca traim in continuare. Cand se asterne marea tacere, abia atunci nu mai suntem.”
Poeta Mona Valceanu:
,,Altehasul a ars pana in ulima clipa”
,,Daca despre ziarist si carturar ati vorbit, as vrea sa spun cateva cuvinte despre profesorul Al. Th. Ionescu. Eram aproape colegi de generatie. Ne intalneam in sfera preocuparilor, ne-a legat o buna prietenie, camaraderie. Il vedeam frecvent in vremea cand, dupa Revolutie, cuprinsi de entuziasm, visam o societate, o utopie, cand, impreuna cu domnul Oprea, cu domnul Barsila, toti tineri si frumosi, voiam sa schimbam ceva in cultura acestui oras, facand din ,,Calende” un port-drapel. Eram pasoptistii secolului XX. Eram in stare sa ardem pentru o idee, cum, de altfel, suntem si acum. Altehasul a ars pana in ulima clipa.”
Scriitorul Aurel Sibiceanu:
,,Aceasta carte poate sa fie material didactic pentru tinerii studenti si ziaristi”
,,Am rasfoit aceasta carte si cred ca ea s-ar putea numara printre cele mai importante bibliografii ale scolilor de jurnalism. Daca azi se fac cursuri mascate de manipulare, cred ca aceasta carte poate sa fie material didactic pentru tinerii studenti si ziaristi, pentru ca poti sa inveti din ea onestitatea si sa gasesti acea lance a lui Achile, care cu un cap raneste si cu celalalt vindeca. Era un mare cititor de presa, cum nu am mai vazut decat doi: poetul Octav Parvulescu, care a intarziat la propria cununie civila pentru ca n-a gasit ,,Luceafarul” si Mihai Golescu, cel care isi citeste ziarul de teama sa nu se strecoare vreo impolitete fata de cineva. Dar pana la urma s-a reusit lucrul asta: eu am scris un articol extraordinar, Traian Ulmeanu l-a girat si domnul Golescu a pierdut o publicitate de nu-stiu-cate milioane. Al. Th., daca ar fi fost aici, i-ar fi placut sa auda vorbele astea, dar despre altul, nu despre el. Dumnezeu sa-l pomeneasca!”