,,In lumea noastra multi abia asteapta sa te ingroape cand inca mai esti viu” l-am auzit spunand, saptamana aceasta, pe scriitorul Marin Ionita. Ce-i drept, declaratia mi-a lasat un gust cam amar, cu atat mai mult cu cat nu multi sunt cei pe care ar trebui sa-i pretuim cat timp mai sunt in viata. De la aceasta afirmatie a inceput si dialogul nostru, dialog in care, la un moment dat, a intervenit si Jean Dumitrascu, directorul Filarmonicii Pitesti. Si bine a facut, caci am aflat lucruri foarte interesante…
Domnule Ionita, spuneti-mi, cine incearca sa va ingroape de viu? Am remarcat ca ati spus asta la una dintre lansarile de carte…
Acum nu pot sa dau nume. Iti dai seama ca astia chiar m-ar manca de viu si nu vreau sa starnesc alte discutii.
Mai spuneati ca toti crapa de invidie. Ma gandesc ca in breasla scriitoriceasca, cel putin teoretic, ar fi oameni inteligenti, care ar trebui sa… crape mai putin.
Eu am niste activitati in afara de scris carti. Mai am o pagina la Curierul zilei, una in revista Arges, o rubrica la Jurnal de Arges, o emisiune saptamanala la TVS… Nu pot sa-ti spun acum cine, dar de fiecare data zice: ,,Ce cauta batranul ala acolo?!” Am un cenaclu literar la Casa Sindicatelor, pentru elevi si studenti. Dar se gasesc unii care imi spun… prietenos: ,,Ce-ti trebuie tie asta, ar trebui sa faci niste meditatii!” Adevarul este ca eu ies castigat, pentru ca, intr-un fel, ma incarc cu energie. Multi dintre copii vin cu niste compuneri, trimisi de profesori, dar dupa cateva sedinte se prezinta cu niste eseuri extraordinare, care ma depasesc pe mine, care am experienta atator carti. Numai ca apare pe internet, pe bloguri, ca Ionita aduna fetele ca sa le bage mana in chiloti.
Da, am citit si eu asta pe blogul lui Stefan Afrimescu. Poate de aceea devin creative…
Asta-i buna! Varsta mea este varsta bunicului… Eu sunt mosul acolo…
Chiar, ce reactie ati avut cand ati citit astfel de lucruri despre dumneavoastra?
M-a amuzat precum un latrat de caine vagabond, care te hantane degeaba. Ceea ce e mai trist e ca n-avea niciun motiv sa spuna lucrurile astea…
De ce atata hantaneala in mediul asta cultural de la Pitesti? Ce aveti de impartit? Sunteti prea prolifici cu totii si va bateti in publicat carti?…
Sunt destui care spun: ,,Nu mai dispare mumia asta?!”
Va canta prohodul din timpul vietii?
Pai da… Dar ce-ar avea el, Afrimescu, de castigat? N-am nici bani in banca, n-am nici mosii… N-are el nimic de castigat daca ma duc eu. Dar asa a fost intotdeauna: Iorga si Arghezi, Arghezi si Blaga, Maiorescu si Hasdeu nu s-au impacat niciodata.
Diferenta este ca, de cele mai multe ori, in zilele acestea se cearta unul care are impresia ca e Maiorescu si cu altul care are impresia ca este Hasdeu.
Ma intreb de multe ori de ce astfel de oameni nu se pot pretui, nu-si pot aprecia unii altora opera.
Domnule Ionita, unde e multa inteligenta nu cumva e si multa prostie?
Nu stiu ce sa spun… Dar daca eu m-as lua dupa toate lucrurile ar insemna sa ma duc dupa niste gropari sa ma ingroape de viu. Spun ca m-am terminat, ca am esuat… Cand mai scot o carte ma injura toti!
Chiar, la ce proiect lucrati acum?
Acum nu mai scriu la ceva anume. Va marturisesc ca scriu la ce imi vine, nu mi-am planificat nimic. Am atatea imbolduri incat nu stiu caruia sa-i dau curs. Practic, acum fac editia a II-a la Kiseleff 10, editia adaugita. Altfel… eu nu pot sa-mi mai angajez o intalnire peste o luna, o saptamana sau duminica viitoare… Ciudat este la mine ca nu fac eforturi sa scriu sau sa gasesc subiecte. Atatea dau navala in mine incat nu stiu la ce sa dau glas mai intai.
Inteleg ca sunteti dezamagit de toata viermuiala asta. Sunt, insa, si lucruri bune care se intampla in breasla asta scriitoriceasca?
Lucrul bun este ca dincolo de noi, dincolo de generatia mea, vin alte valuri bune. Am incredere in generatia viitoare si-i incurajez pe copii sa invete, ca sa devina ceva in viata. Altfel ajung niste ratati, ajung un fel de Afrimescu. Ce drama traiesc oamenii astia pentru ca se considera neintelesi, se considera geniali si cred ca societatea nu-i valorifica!
Este si vina dumneavoastra si a altora care, pe la lansarile de carte, ii ridica in slavi. Va lipseste franchetea de a spune celuilalt ca nu este facut pentru a scrie si ca ar face un bine omenirii daca s-ar reprofila. Si aici nu vorbesc de Afrimescu, pentru ca nu e cazul.
Vezi cum este, intr-unul care este bine asezat dai in el, ca nu se darama. Dar ce faci daca vine unul, Bretan? A scris si el in viata lui o carte, la batranete. E singur, fara familie, asta e bucuria lui. Ce sa-i fac lui? Cum sa-i spun ce nereusit este? Sau un baiat, care are si el o speranta, cum sa-i spun ca scrie prost?
SPAȚIU PUBLICITAR
Problema este atunci cand cei despre care spuneti ca sunt exceptionali se cocoata pe un piedestal de unde nu doar ca nu puteti sa-i dati jos, dar va mai scuipa si seminte in cap.
(In sala isi face aparitia Jean Dumitrascu, directorul Filarmonicii Pitesti si cel care, la randul sau, a spus multe cuvinte de bine despre multe personaje care n-ar avea ce sa caute in breasla scriitoriceasca. Cum se simte vizat, intra in dialog.)
J.D.: Este nevoie si de astfel de oameni, pentru ca intretin un climat. Un peste trebuie sa aiba si apa in jur pentru a trai. Cum se spunea la Junimea: avem nevoie si de caracude; asa ii numeau Iacob Negruzzi. Junimea era foarte mare si noi stim doar de Titu Maiorescu, Creanga, Eminescu… Dar erau multi participanti, si ei prozatori, poeti, istorici.
Cum ii spuneam si domnului Ionita, problema este cand caracudele se cred… Baracude…
J.D.: Eu am spus-o mereu: timpul este cel mai bun judecator. In literatura romana, de vreo zece ani, a existat si o colectie la care a publicat si Al. Th. Ionescu – Colectia Canonica a Editurii Aula, din Brasov, coordonata de Manolescu si Bogdan Lefter. Numai ca inventatorul termenului de ,,canonic”, Carol Bloom, spune ca abia peste doua generatii mai vedem daca un scriitor mai exista sau nu. Asta inseamna sa fii scriitor canonic: sa vezi daca dupa doua generatii se mai vorbeste despre tine. La noi, la 30 de ani, Simona Popescu este scriitor canonic, a intrat in manualele de liceu.
Si e chiar asa de… tare de a intrat in manual, langa Blaga si Arghezi?
J.D.: Sunt toti la fel, toti o apa si-un pamant! Oricum, nu cred in generatii. Acum s-au agatat cu totii de generatia ’80. Generatia ’80 au fost toata in cenaclul lui Manolescu. Manolescu stia din istoria literara ca nu exista critic mare daca nu are cenaclul sau si nu creaza o scoala dupa ideile sale. Asa ca a infiintat cenaclul de luni, care n-a iesit chiar dupa toate ideile lui. Dar acolo, din fericire, au fost cativa studenti exceptionali: Cartarescu, Gheorghe Craciun, Florin Iaru, Mircea Nedelciu, Elena Stefoi. Au fost foarte buni. Cartarescu a erupt apoi in anii ’80, dar scria precum James, un scriitor american, in anii ’50. In ’90, optzecistii au fost numiti textualisti. Dupa ’90 s-au mai tradus niste critici europeni si s-a spus ca generatia ’80 nu e textualista, e postmodernista. Si uite asa nu mai stiu nici ei ce sunt…
Dumneavoastra ce sunteti, domnule Ionita?
M.I.: Epava..
Sunteti de un umor negru!
J.D.: Si eu pot spune ca sunt optzecist, ca am debutat in ’80. Dar cel mai tare cu revendicatul din optzecisti a fost Florian Silisteanu. S-a si suparat pe mine, nici nu m-a mai sunat… Acum o luna imi spune: ,,Mai frate, spune-mi si mie, sunt si eu din generatia ’80?” Si i-am spus: ,,Florine, tu esti din generatia ’60”. ,,Cum asa?!” ma intreaba. ,,Pai tu scrii ca Nichita Stanescu, iar cum Nichita Stanescu este saizecist, inseamna ca si tu esti saizecist. Si dupa cum Gheorghe Izbasescu este cel mai batran optzecist, tu esti cel mai tanar saizecist.” El, defapt, este foarte influentat de Adam Puslojic, care a facut o sinteza intre Nichita Stanescu si Marin Sorescu. A facut o simbioza tare interesanta. Iar Puslojic e chiar suparat pe Sile ca il pastiseaza.
(Jean Dumitrascu pleaca, solicitat fiind cu probleme administrative)
Cum de mai aveti simtul umorului, domnule Ionita, in toata cloaca asta care nu-ti poate lasa decat un gust amar?
Nu stiu, dar este sansa vietii mele… Astia ne inmormnteaza pe toti, si pe Jean la fel.
E un fel de care pe care… Dumneavoatra nu sapati nimanui groapa, ca orice roman care se respecta?
Eu sunt o exceptie.