Aplicațiile smart au ajuns în Argeș înainte ca acest județ să fie, la rândul său, la fel de smart. Tehnologia, însă, nu își permite luxul de a sta în loc așa că, smart sau nu, de astăzi, județul Argeș are o super-smart aplicație de mobil, dedicată utilizatorilor care doresc să știe ce se întâmplă în județul lor sau oricărui turist care vrea să afle ce poate vizita, unde se poate caza, ce evenimente oferă comunitățile locale sau unde poate servi o masă bună. Aplicația se numește Argeș Ghid și poate fi instalată rapid din App Store și Google play!
Recunosc faptul că nu mă așteptam să găsesc atâtea informații într-un singur loc și că, deși sunt în bună parte conectată la ceea ce se întâmplă în jurul meu, am aflat o mulțime de lucruri noi. Spre exemplu, am aflat că pe undeva prin Pietroșani există Amusement Park Alex & Emma's Land, un loc pe care merită să-l bifezi cu copiii, într-o zi de week-end sau că la Teatrul Davila din Pitești se joacă în seara aceasta piesa ,,Migraaaanți sau suntem prea mulți pe nenorocita asta de barcă", pe care mi-ar plăcea s-o revăd.
Câte ceva despre Arges ghid!
Denisa Vlaicu, vechi jurnalist, om de radio, editorul revistei ,,7Zile7Nopți" este omul din spatele ideii. A văzut că prin alte județe smart se poate. A mai văzut că sunt orașe smart care au propria aplicație, doar că la noi toate orașele sunt prea sărace în alternative (mai ales cele care țin de petrecerea timpului liber și evenimente) pentru a se rezuma la unul dintre ele. Și pentru că piața era absolut liberă din acest punct de vedere, s-a pus pe treabă. Nu a fost ușor. În sine, până când proiectul a prins viață, a trăit o adevărată aventură pe care, după ce va mai trece un timp, poate o va împărtăși cu cititorii noștri. Rezultatul, însă, a meritat tot chinul. În special dacă ești argeșean, aplicația asta este un ”must have”.
,,Orașele din Argeș, în frunte cu Piteștiul, așteptau de mult timp un ghid urban digital. O aplicație mobilă simplă și prietenoasă în care veți găsi diverse sugestii de timp liber, laolaltă cu evenimentele majore care vă vor stârni interesul de a petrece un timp plăcut cu prietenii sau familia.
Aplicația mobilă Argeș Ghid pentru Android este concepută să trimită către argeșeni în mod regulat informații proaspete și de interes pentru aceștia, din diverse domenii și surse, începând cu adminstrațiile publice și până la ofertele business-urilor locale care își vor promova serviciile și produsele prin intermediul acestei platforme unice.
De ce putem spune că este un concept unic pentru județul Argeș? Pentru că adună într-un singur loc o serie importantă de informații cu caracter local:
*informații importante furnizate de către adminstrațiile publice
*pagini ale business-urilor locale cu oferte și promoții
*sugestii de timp liber
*obiective, rute și atracții turistice
*agenda lunară a evenimentelor
Dar ce deosebește această platformă mobile și web de un ziar online obișnuit este modul colaborativ de publicare a informației. Orice organizație, business sau instituție publică care dorește să comunice cu argeșenii își poate crea propria pagină în platformă și trimite noutăți către cei interesați. Argeșul are prin această aplicație prima platformă comunitară dedicată exclusiv locuitorilor acestui județ." aflăm de pe pagina web a aplicației, pentru că există și o astfel de pagină – https://argesghid.ro/.
,,Smart și Tehnologizat înseamnă mai informat, mai educat, chiar mai puțin costisitor și mai implicat în ceea ce înseamnă serviciile publice. Conceptul merge dincolo de relaționarea dintre cetățeni și furnizorii de servicii publice și oferă instrumentele ce încurajează cetățenii să fie mai activi și mai participativi în viața comunității. De exemplu, să ofere un feedback despre starea șoselelor, să adopte un stil de viață mai sănătos sau să participe, ca voluntari, la diverse activități sociale. În felul acesta, un Smart City („un Oraș Deștept”) va fi un loc mai atractiv pentru a locui, a munci și a ne recrea. O interacțiune mai ușoară a oamenilor cu orașul- în general, cu mediul, cu semenii, în special, și orientat către un viitor susținut de tehnologii inteligente integrate!" spune Denisa Vlaicu.
Lansarea aplicației a avut loc astăzi, în Pitești, la Galeriile Ilfoveanu, în prezența mass-media, prietenilor și partenerilor care s-au bucurat, la final, de bunătățile dulci făcute de mâinile bucătarului de la cofetăria Maison Alex.
Dacă nu v-ați descărcat încă aplicația Argeș Ghid, zic că e momentul să o faceți! Enjoy și să vă fie de folos! De azi, avem și noi un județ mai smart, măcar dintr-un punct de vedere!