Filarmonica Piteşti organizează joi, 25 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, ultimul concert simfonic al lunii. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti sunt invitați doi artiști consacrați, dirijorul Radu Postăvaru și pianistul Horia Maxim. În program: Serghei Rahmaninov – Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, în do minor, op. 18 și Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 5 în mi minor, op.64.
Născut într-o familie de muzicieni (mama artist liric, tatăl contrabasist), Radu Postăvaru a debutat ca dirijor la cinci ani! A absolvit pianul la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” şi Conservatorul „George Enescu”, ambele din Iaşi, şi Academia de Muzică din Bucureşti. A studiat cu personalităţi ca: Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Horia Andreescu, Vasile Spătărelu.
A urmat cursuri de măiestrie artistică în Germania, la Berlin. A participat la festivaluri de pian şi dirijat şi la concursuri de compoziţie în ţară şi în străinătate: Germania, Franţa, Italia, Spania, Cehia etc. Are înregistrări în studiourile şi sălile de concert din toată lumea. La momentul actual este dirijor al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti.
Pianistul Horia Maxim abordează un repertoriu vast, atât ca solist concertist, colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, cât şi ca partener al unor interpreţi români şi străini: Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano şi Mario Caroli. Muzician de renume, a susţinut recitaluri sau concerte în Germania, Franţa, Italia, Austria şi Japonia, participând la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care „Festivalul Enescu”, „Nuova Consonanza”, „Bucharest Music Film Festival” și „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”. A înregistrat partituri celebre pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii, ca „Youth Without Youth", în regia lui Francis Ford Coppola. A mai avut colaborări cu Filarmonica Piteşti, atât în concerte camerale, cât şi simfonice.