A aparut numarul 28 (anul II) al ziarului ,,Timpul muscelenilor”, o publicatie care apare de doua ori pe luna, dar… bine, cu articole de calitate. Este ceea ce lipseste ziarelor din Pitesti (intrate in vartejul evenimentelor de cele mai multe ori sterile): atitudinea si analiza pertinenta cu privire la Romania zilelor noastre. Este si acesta un semn ca la Campulung, asa cum spunea si primarul Calin Andrei, sunt oameni cu mintea mai… descuiata decat in Capitala de judet…
In ,,Timpul muscelenilor” semneaza nu doar senatorul si actorul Mircea Diaconu, ci si alti editorialisti de substanta: Catalin Butoiu, Adrian Popa, Ema Popa si Sterian Pricope. Daca data trecuta am selectat un editorial al senatorului Mircea Diaconu, de data aceasta va aducem in atentie un punct de vedere al Iuliei Pristavu, care se intreaba, ca noi toti, de altfel: ,,Avem o tara. Ce facem cu ea?”. In plus, pentru deliciul dumneavoastra, va vom reda si o fabula – Maimuta ofensata – pe care Sorin Durdun, unul dintre cei mai buni scriitori argeseni, editorialist la ,,Timpul muscelenilor” o considera a fi cat se poate de actuala. Pentru cei care nu sunteti din Campulung, puteti citi ,,Timpul muscelenilor” si online, descarcand ziarul de AICI!
Avem o tara. Ce facem cu ea?
Multi dintre noi si-au pus intrebarea: ,,oare de ce m-am nascut aici?”, mai ales cand lucrurile merg prost si am dori sa fim oriunde, numai in Romania nu! Dar, fie ca e scris acolo sus sau e o simpla intamplare, daca nu am plecat deja, locul de nastere ne leaga de destinul acestei tari.
Un economist, dintre cei a toate stiutori in materie, spunea zilele trecute ca destinul economic al unei tari este dat de munca si resurse; multa munca si multe resurse, as completa. Resurse avem si noi, nu prea multe ce-i drept, dar nici asa putine cat sa justifice locul codas in clasamentele economice. Cat priveste munca, aici ar fi de comentat.
Importanta este calitatea muncii si nu cantitatea, iar noi stam prost si la una, si la cealalta. In Europa de Vest, cantitatea a fost inlocuita de calitate si productivitate, de aceea a fost dreptul lor sa-si diminueze timpul saptamanal de munca! Noi ne-am trezit in anii ’90 ca avem doar 5 zile lucratoare doar pentru ca asa aveau ei. Trebuia sa fim egali, nu? Intrebati-i pe cei ce lucreaza in vest nu numai cat castiga, ci si cat si cum muncesc pentru acesti bani!
In Romania, sloganul comunist ,,Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc” este valabil si azi in multe locuri, iar “las’ ca merge si asa” este emblema calitativa a meseriasului roman. Cati dintre noi citesc intai instructiunile de instalare/folosire si apoi se apuca sa monteze sau sa puna in functiune aparatura noua? Majoritatea o fac abia cand ceva nu merge bine, si asta se intampla nu doar acasa, ci si in procesul de productie! Romanul e destept, se descurca oriunde, ce vin astia de afara sa ne dea lectii, sunt idei ce ne stau bine infipte in ADN, idei paguboase ce nu ne-au lasat sa vedem padurea de copaci!
Una din resursele principale ale unei natii este capacitatea de a optimiza relatia munca-resurse, atat in folosul personal – pe aceasta o avem sigur – dar mai ales in folos national, iar aceasta capacitate este cap de lista in fisa postului unui guvern!
Guvernele post decembriste au stat destul de prost la acest capitol, iar in acest an au depasit toate asteptarile in sens negativ. Aceste guverne sunt rezultatul alegerilor nostre politice, deci se poate pune un semn de intrebare si asupra capacitatii tuturor de a alege correct, dar si asupra “resurselor” umane din care avem de ales. Sa fie slaba oferta? Sa fie alterat discernamantul? Sau sa fie mult mai simplu sa stam acasa si sa dam vina pe altii, fara a ne intreba: ,,Avem o tara, ce facem cu ea?”
(Iulia Pristavu)
Maimuta ofensata
Traind aceste vremuri care pentru un om citov la minte nu mai au nici o logica, incepi sa-ti pui tot felul de intrebari, incat versurile ce urmeaza ma fac sa cred ca au in intelesul lor un mare adevar! Odata, o maimuta din evul anecdotic, Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic A zis: ATENTIE! Sunt foarte ofensata…
Circula-n lume vorba deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa…
Insasi ideea aceasta imi pare odioasa.
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi,
Copii lasati pe drumuri sau imnuri de razboi?
Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de carnuri si homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
In neamul nostru nobil, nu vezi asa prostie,
Noi n-avem mafii crude in stirpea noastr-aleasa.
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa,
Cat am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea de maimute, cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorati in taina de asa-zise „MAME”…
Nu veti vedea vreodata, cat soarele si luna,
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.
Chiar de-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni port-bata si nici informator.
Si iata inca una din lumea cea de jos:
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici „sfinte” inchizitii, nici libertate-n lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam in santuri
Si nicio indoiala ce duce l-ateism,
Nici ordini mondiale, nici materialism…
E adevarat ca omul a coborat ca soi,
Dar, sa fim rezonabili, n-a coborat din noi!”
(Sorin Durdun)
