Niciodată benzile desenate nu au reprezentat un fenomen în România, nici înainte de Revoluție, când mai scăpau câteva prin revistele de SF sau almanahuri, și cu atât mai puțin după 1989. Și cu toate acestea, chiar și astăzi mai există împătimiți ai genului care lucrează așa, pentru propria pasiune. Unul dintre ei este avocatul Radu Cătăniciu. Reprezintă în instanță mari companii iar în timpul liber mai închipuie câte o luptă dusă nu în sala de judecată, ci într-un viitor postapocaliptic (unde atmosfera este, uneori, fix ca într-o sală de judecată).
,,Fac benzi desenate din copilărie. Când alți copii se jucau, eu desenam. Am avut acces la revista Pif, editată dePartidul Comunist Francez și care ajungea și în România. Această revistă mi-a deschis un alt orizon asupra desenului. Unele desene sunt opere de artă. Imaginea și textul combinate mi-au plăcut foarte mult și nu am mai reușit să scap de acest hobby. Am început să lucrez mai serios la finalul clasei a opta, începutul liceului. În 1981 am publicat în Revista Cutezătorii, care a organizat un concurs de benzi desenate pentru adolescenți. Am câștigat locul I. Spre marea mea dezamăgire, din cele șase benzi desenate au fost publicate numai trei, iar în loc de marele premiu – o vizită la Revista Pif -, mi-au trimis acasă un radio cu tranzistori. Dar acesta era sistemul, nu comentai!” ne mărturisește avocatul Radu Cătăniciu.
Dacă ar fi să aleagă altceva în locul avocaturii spune că în niciun caz nu ar încerca să trăiască din benzi desenate, pentru că în România așa ceva este o utopie. ,,Îmi place avocatura, dar mediul în care ne desfășurăm activitatea este uneori foarte ostil. Cred că mi-ar fi plăcut arhitectura, pentru că se combină foarte bine cu desenul și este o activitate care nu depinde atât de mult de decizia altora, ci decizia, conceptul, îți aparțin ție.” ne-a mai declarat avocatul Cătăniciu.
Intrați pe T1tv pentru mai multe emisiuni!