In perioada 17-24 martie, pe scena Salii Radio din Bucuresti va avea loc Festivalul de acordeon si bandoneon. Invitatul special este instrumentistul si compozitorul francez Richard Galliano, cel care a colaborat cu Juliette Greco, Charles Aznavour si Michel Petrucciani.
Galliano propune doua tipuri de evenimente: concerte cu orchestra si recitaluri solistice. in repertoriu vor fi cuprinse piese de Bach, Rahmaninov, Bacalov, Piazzolla, Baretta, Rodriguez si Romero.
Concertul de deschidere va avea loc miercuri, 17 martie, la ora 19.00. Orchestra de Camera Radio, dirijata de Horia Andreescu, ii va avea invitati pe Peter Soave, intrepretul la bandoneon, cunoscut in toata lumea, Madeleine Soave (acordeon), Alina Bottez (soprana) si Yuriy Tsiple (bariton). Va participa Corul Radio, pregatit de dirijorul Dan Mihai Goia, intr-un program Piazzolla, Romero, Bacalov.
In 18 martie, la aceeasi ora, Peter si Madeleine Soave vor oferi un recital cu piese de Boellmann, Piazzolla, Bacalov, Astier si altii. Vineri, la ora 19.00, alaturi de Orchestra Nationala Radio, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller, vor evolua Hector Ulises Passarella (bandoneon) si Claudio Jacomucci (acordeon), ce vor interpreta muzica de Passarella, Rodriguez, de Falla. Cei doi solisti vor evolua si intr-un recital care va avea loc sambata, 20 martie, cand vor interpreta muzica de Bach, Passarella, Piazzolla, Gardel, Jacomucci.
Joi, 21 martie, de la ora 19.00, va avea loc recitalul extraordinar al Sextetului Galliano, un adevarat regal cu muzica de Bach, Piazzolla si Galliano.
Concertul de inchidere va fi sustinut de Orchestra de Camera Radio, dirijata de Roberto Salvalaio, si il va avea invitat pe Richard Galliano, intr-un program: Piazzolla, Romero, Lecuona.