Pe 16 mai, in Parcul Izvor va avea loc cel mai asteptat concert al anului: Depeche Mode. Veteranii electro-pop vor veni pentru a doua oara la Bucuresti, dupa concertul din iulie 2006, cand pe Stadionul National s-au adunat circa 45.000 de fani.
Din pacate pentru fanii formatiei, biletele la Gazon B si tribuna VIP sunt aproape epuizate, iar cele din fata scenei (Gazon A) au fost lichidate dupa prima luna de la punerea in vanzare. Cu mai bine de doua luni inainte de concert, au ramas disponibile doar cateva sute de bilete VIP din cele 3.000 puse initial in vazare. Ultimele bilete din zonele VIP, Gazon B, precum si cele din Gazon C pot fi cumparate din reteaua magazinelor Diverta precum si online, de pe www.myticket.ro, la urmatoarele categorii de pret: 360, 120 si 100 lei.
Cu o cariera ce se intinde pe parcursul a 28 de ani si insumeaza, pana in prezent, 11 albume de studio, vandute in peste 75 de milioane de exemplare in toata lumea, Depeche Mode este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii.