Spuneam cândva că, după secole de conservatorism suveran, Biserica începe să facă pași, timizi ce-i drept, spre modernizare.
Am fost uimit să descopăr la Mioveni crosul Campionii Bucuriei, cu linia de sosire în curtea bisericii, dar m-am bucurat să văd că duhul sportiv a intrat și sub sutana diriguitorilor celor sfinte.
Dealtfel, competiția sportivă era, cumva, prezentă în biserică, dincolo de celebra goana internă după parohii și influență, cel mai cunoscut concurs fiind cel pentru recuperarea crucii aruncate în apă, de Bobotează.
De Paști, aflu că la biserica din satul bunică-mii (Dumitrești, jud Olt) se ține un concurs de ciocnit ouă, care e la ediția a III-a. Concursul e organizat ca la carte, are regulament și ștampilă care girează întrecerea cu binecuvântarea Episcopiei Slatinei.
Ce-i drept, de mic copil îmi amintesc cum, de Paști, în curtea bisericii, unde oamenii satului înșiră și acum mese pe care le umplu cu bunătăți “de împărțit”, bătaia pentru oul de piatră năștea competiții ad-hoc, atât între copii, cât și între adulți.
Tonul era dat chiar de preot, pe care toată lumea îl aștepta, după ce termina slujba, să dea “startul” măcelului în coșurile cu ouă roșii.
Odată, frate-meu, ascuns sub masă în timpul slujbei, a ciocnit toate ouăle din coș între ele, ca să-l afle pe ce cel mai tare, de n-am mai avut niciun ou întreg pentru a consuma obiceiul, iar bunică-mea nu mai putea de rușine.
Și acum, preotul trece pe la toți credincioșii și ciocnește cu fiecare, iar când oul credinciosului e mai tare, îi aplică dreptul divin de confiscare și ciocnește cu ceilalți, mai departe.
Am numărat odată 16 ouă sparte de preot, cu oul luat de la un vecin. L-am întrebat pe nea Petre, ce le dă găinilor să mănânce, de fac ouă așa de tari, și mi-a răspuns hâtru, că nu e de la mâncare, le pune să facă atletism!..
Acum, iată, se face concurs în toată regula!
Din regulament:
Sunt admiși doar locuitori ai parohiei organizatoare.
Participanții garantează că ouăle sunt bune de mâncat.
Invitații pot ciocni într-un concurs paralel (un soi de Open).
Ouăle trebuie să fie exclusiv de găină (când eram copii, căutam ouă de curcă mai mici sau de bibilică mai mari și ziceam că sunt de găină), să nu fie contrafăcute prin vreo modalitate fizico-chimică (cum mai făceam noi în copilărie, gen “strat gros de ojă în zona de lucru”). Sancțiunea pentru încercarea de fraudare este extrem de dură: eliminarea, pe veci, din acest concurs!
Există o etapă numită “de încălzire”, după modelul “pe luate”. Fiecare participant are voie cu 6 ouă. Se ciocnește până ce fiecare participant rămâne cu un ou, care va fi însemnat și cu care va participa la ultima etapă a concursului, când se va face departajarea finală. Și parohia pune la dispoziție participanților un set de 5 ouă (asta chiar e surprinzător, pentru că, de obicei, doar ia..) pe care bănuiesc că aceștia și le vor putea alege, altfel n-are logică.
La fiecare etapă următoare, cei rămași în competiție se vor înscrie cu 2 ouă, iar cei rămași în luptă pentru primele intră cu un ou. Departajarea finală se face cu oul păstrat după prima etapă.
Câștigătorii primesc premii în bani.
Oul câștigător rămâne în grija parohiei, care vrea să facă o expoziție cu ouăle cele mai tari ale fiecărei ediții.
Mare lucru, dacă nu vor fi furate de vreun copil poznaș, dornic să-și umilească prietenii!..
