Cu siguranţă că multe dintre dumneavoastră aţi fost… ,,victimele” unor întrebări precum cele de mai jos. Întrebări care vin din partea unor ,,experte” care ştiu cel mai bine ce şi cum atunci când vine vorba de educaţia celui mic. Personal, mă amuză atunci când… ,,expertele” intră în acţiune. Şi pentru că nu-mi place să intru în polemici cu persoane cu idei fixe, pentru că este ca şi cum ai vorbi singur, le las să-mi ţină lecţiile pline de ,,înţelepciune” şi îmi urmez instinctul propriei aventuri imperfecte de a fi mamă.
1.De ce ţii copilul în braţe, vrei să se înveţe cu nărav?
Exact acesta este scopul pentru care o mamă îşi ţine pruncul în braţe: formarea unui… nărav corespunzător. Nu faptul că cel mic, pe lângă hrană sau îmbrăcăminte curată şi uscată, mai are nevoie şi de afecţiune. Afecţiunea este o chestiune opţională şi care se serveşte în doze bine măsurate, de preferabil cât se poate de mici, pentru ca cel mic să nu îşi formeze impresia greşită că ar merita aşa ceva. În plus, aşa formezi un viitor adult independent, aşa că ţine copilul cât mai mult în pătuţ şi lasă-l să plângă până i se întoarce suzeta la spate. Dacă e mâncat şi schimbat, nu-i mai trebuie nimic!
2.De ce-i mai dai sân şi la doi ani?
Pentru că este infinit mai sănătos decât opţiunile din comerţ?… Şi pentru că, dincolo de hrană, sânul reprezintă legătura profundă cu părintele, legătură la care un copil va renunţa atunci când se va simţi pregătit. Fireşte că, treptat, un copil trebuie să fie pregătit pentru momentul în care sânul mamei va trebui înlocuit cu cana cu lapte, dar a-l smulge pe cel mic de la piept pentru că… e ruşine (!!!), e cea mai mare prostie pe care o poţi face. Copilul tău e mai important decât opiniile tuturor mamelor care ştiu ele ce este cel mai bine!
3.De ce nu pui copilul cu forţa, pe oliţă?
Uite pentru că mă dau banii afară din casă, şi vreau să-i pun pampers până în clasa I! Multe mămici, exasperate de presiunea celor din jur, care ştiu mai bine ce şi cum trebuie procedat, ajung să-şi terorizeze copiii cu oliţa asta. Medicii şi psihologii au demonstrat că a dresa un copil, cu forţa, în această direcţie, produce infinit mai multe probleme, de la o funcţionare defectuoasă a aparatului urinar, până la traume psihologice. Fireşte că cel mic trebuie familiarizat cu ideea că treburile astea mici şi mari pot fi făcute şi în altă parte şi, în plus, există o grămadă de… strategii sau ,,şmecherii” cu care părinţii îşi pot motiva copilul să treacă la nivelul următor. Iar dacă cel mic este suficient de… căpos, atunci, răbdare! Când se va simţi pregătit, se va duce, probabil, direct la toaletă.
4.De ce îi mai dai lapte la biberon?
Pentru că de acel biberon încă se simte ataşat, iar ruperea de perioada… bebeluşească ţine doar de decizia celui mic. În plus, faptul că bea lapte, indiferent cu ce recipient, nu poate face decât fericit un părinte, mai ales dacă are varianta unui lăptic sănătos, de ţară. Va sosi şi acel moment în care vă veţi ruga de cel mic să lase deoparte otrăvurile din sticla cu suc şi să bea un lapte sănătos…
5.De ce nu-i tragi una când se comportă ca un copil răzgâiat?
Pentru că lucrurile nu se rezolvă aşa. Nu pe termen lung! Şi pentru că educaţia nu înseamnă dresaj sau un lung şir de trosneli la fund. Nu vei reuşi decât să te încarci negativ, ca părinte, şi să ai un copil din ce în ce mai frustrat şi mai plin de furie. Şi pentru că, între timp, s-a inventat… comunicarea. Iar dacă cel mic este un… şantajist uns cu toate alifiile, un mic dictator cu o voinţă de fier, îl poţi lăsa să se dea cu fundul de pământ de câteva ori, până va învăţa că ţipatul şi trântitul nu sunt argumente cu care se poate negocia. E greu, la început, dar după… infinit mai uşor.
6.De ce nu ştie nicio poezie?
Poate că ştie, dar nu vrea să se transforme în papagalul familiei şi nici să recite, la comandă, la solicitarea rubedeniilor şi cunoscuţilor. Mulţi părinţi sunt mândrii de… tonomatele lor. Eu vreau ca al meu să nu-şi încarce… hardul doar pentru a satisface vanitatea unor adulţi imaturi. Dacă e plăcerea copilului, atunci e un deliciu să-l auzi cum… pelticeşte la versuri. Dacă nu, lasă-l în… copilăria lui!
7.De ce laşi copilul să coboare singur scările şi să alerge, se poate lovi?!
Să-i punem o lesă?… Mulţi preferă mai degrabă un copil timorat, decât unul cu buba la picior… Supraprotecţia adultului, însă, mai rău face celui mic, care nu este lăsat să-şi cunoască şi să-şi exerseze propriul echilibru.
8.De ce nu culci copilul în camera lui?
Poate pentru că nu este pregătit pentru acest lucru? Pentru că îi place să se joace cu mâinile prin părul mamei până adoarme? Pentru că se simte mai în siguranţă cu ea şi doarme mult mai liniştit când o ştie aproape? Şi pentru că şi mama doarme mai liniştită, ştiind că cel mic este în siguranţă? Sunt nişte posibile explicaţii. Şi fiţi convinşi că cel mic vă va spune primul atunci când va simţi nevoia unui spaţiu personal.
9.De ce nu duci copilul la ţară, să-l crească bunicii?
Este una dintre cele mai enervante întrebări, cu atât mai mult cu cât vine din partea unora care sunt deja părinţi! În mod normal, a lăsa copilul îngrijirea permanentă a bunicilor ar trebui să fie soluţia de avarie. Copilul are cea mai mare nevoie de părinţii lui, iar bunicii nu sunt decât o fericită şi plăcută opţiune de a-şi petrece week-end-urile şi vacanţele, şi de a se umple cu dragoste şi amintiri frumoase.
10.De ce îl laşi să coloreze pe pereţi?
Pentru că s-a ieftinit lavabila, de exemplu. Şi pentru că nu am decis, încă, să-mi transform casa într-un muzeu, unde copiii stau la marginea patului, iar jucăriile sunt expuse, în rafturi. Şi pentru că nicicând casa ta nu va fi mai frumoasă decât în primii patru-cinci ani de viaţă ai copilului tău….