Una dintre cele mai detestabile expresii pe care le-am auzit vreodată e "ce ţi-aş face de te-aş prinde". Pe de o parte, e o formă de hărţuire absolut primară, iar pe de altă parte, considerând că pe hărţuită n-ar deranja-o, neapărat, e un soi de promisiune pe care nu ştii niciodată dacă ai s-o poţi onora.
Când făceam radio la Smart FM îmi apărea, destul de des, în playlist piesa "Chasing Cars" cu Snow Patrol, o piesă care mie mi se părea cam tristă de dat dimineaţă, dar deh, jucam la "impuse". O ştiţi cu siguranţă, a fost mare hit, în plus apare pe coloana sonoră a serialului "Anatomia lui Grey".
Încercând eu să găsesc ceva, totuşi, interesant despre piesa asta şi făcând o documentare sumară pe care s-o împărtăşesc ascultătoarelor mele (da, da, cică aş avea o voce care rezonează cu profunda sensibilitate feminină), aflu că numele piesei e dat de o expresie pe care i-a spus-o taică-su lui Gary Lightbody, solistul vocal al trupei. Ăsta era adolescent, hormonii i-o cam luaseră razna, se cam îndrăgostise omul de o colegă, iar tat-su, văzându-l pierdut în mreje oarecum onanice, i-a zis, fără urmă de tact: "Băi, eşti ca un câine d-ăla nervos care aleargă pe stradă după o maşină. Nici n-ai s-o prinzi vreodată, iar dacă ai s-o prinzi, nici n-ai să ştii ce să-i faci".
Acuma… treaba stă cam aşa: odată trecut de 40, începe să-ţi cam fie frică să nu cumva să te urmărească maşina pe tine… să te calce… şi, ca orgasmul să fie total, să te şi ducă tărâş, preţ de câteva mile. Unde mila se măsoară în bunăvoinţa Ei de a te mângâia pe creştet şi a-ţi spune că eşti bărbat adevărat.
Cam nasol!
