Gropile de pe DN 73 nu mai reprezinta de mult o stire. Sunt asa multi anii de cand platim, pe langa taxa de drum si tribut de planetare, roti, bucse si pivoti, incat injuraturile catre mai marii soselelor au devenit un fapt banal. An dupa an, gropile raman la locul lor si in fiecare primavara se inmultesc. Grabitii aflati in tranzit pe drumurile argesene, sunt victime sigure, ii vedem des ingenunchiati pe marginea drumului cu cricul in mana, blestemand. E lesne de-nteles pe cine!
Noi, cei care circulam aproape zilnic pe drumul asta bombardat cu nesimtirea guvernantilor, stim unde sunt gropile vechi, adanci cat o roata de camion si cu margini taioase. Le stim si le ocolim cu respectul cuvenit oricarui veteran. Sunt acolo de multa vreme, au trecut peste ele mai multe guverne, ministri si chiar presedinti, dar nu s-au clintit. E o lectie de consecventa si personalitate, asa incat m-am gandit sa sparg barierele de comunicare si sa va prezint confesiunea unei veterane gropi din DN73:
"M-am nascut aici, acum douazeci de ani. Eram o biata microfisura, dar inca de la inceput, mi s-au asigurat toate conditiile pentru o crestere armonioasa si iata-ma acum o groapa matura, respectata de toata lumea! Am inghitit multe la viata mea: blesteme, jigniri, amenintari cu asfaltarea. Toate s-au dovedit a fi doar niste vorbe spuse la manie sau sforaituri politice. Unii spun ca am o gura prea mare si vor sa mi-o astupe. Pana acum ceva vreme, chiar luasem in serios amenintarile unui senator, care a venit in Arges amenintand ca-mi pune bitum-ul in gura. Nu ma sperie, pentru ca, de fiecare data, plombele tin pana la prima ploaie, la fel cum promisiunile tin doar pana la alegeri. Acum va rog sa ma scuzati, e ora mesei, vad ca se apropie un Matiz!"
