,,Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008” este ultima carte a laureatului Nobel pentru economie din 2008, Paul Krugman. Volumul a aparut de curand si la noi, la excelenta editura Publica, iar in introducere Krugman spune o poveste despre societate, economie si criza pe care as vrea sa v-o reproduc, asa cum voi putea.
Ideea pleaca de la un articol publicat in 1978 de Joan si Richard Sweeney, intitulat ‘Teoria monetara si Marea Criza a cooperativei de babysitting de pe Capitol Hill’. Gluma ? Nu. Sa-i dam cuvantul lui Krugman (si aici va avertizez: textul este realmente simpatic, dar solicita atentia pana la capat, pentru cine vrea sa inteleaga legatura cu ceea ce se intampla acum in lume). Asadar:
SPAȚIU PUBLICITAR
‘In perioada anilor 1970, sotii Sweeney erau membri, ca sa vezi, intr-o cooperativa de babysitting – o asociatie de cupluri tinere, in cazul de fata preponderent oameni cu posturi in cadrul Congresului american, care se aratau dispuse sa stea pe rand cu copiii celorlalti. Aceasta cooperativa era una neobisnuit de mare, in jur de 150 de cupluri, ceea ce insemna nu doar ca existau din belsug potentiali babysitteri, ci si ca sarcina de gestionare a organizarii- mai ales in a avea grija ca fiecare cuplu sa se achite de cota-parte a prestatiei ce-i revenea- nu era nici pe departe floare la ureche.
La fel ca multe asemenea institutii (si alte aranjamente pe baza de barter), cooperativa de pe Capitol Hill a cautat sa rezolve problema emitand bonuri valorice, respectiv cupoane care-i dadeau detinatorului dreptul la o ora de babysitting. Cand stateau cu copiii altcuiva, babysitterii primeau de la parintii acestora numarul aferent de cupoane. Prin constructie, sistemul nu permitea nimanui sa se eschiveze: in mod automat, el garanta ca, de-a lungul timpului, fiecare cuplu va presta exact atatea ore de babysitting cate primea.
Dar lucrurile nu erau atat de simple. Din cate se pare, un asemenea sistem impune sa existe in circulatie o cantitate destul de mare de bonuri valorice. Cuplurile care aveau, la un moment dat, mai multe seri libere la rand si nici un fel de planuri imediate incercau sa acumuleze rezerve pentru viitor; aceasta acumulare era insotita de o scadere corespunzatoare a rezervelor celorlalte cupluri, dar in timp, fiecare cuplu probabil ca-si dorea, in medie, sa detina suficiente cupoane cat sa iasa in oras de mai multe ori, intre reprizele intensive de babysitting. Emisiunea de cupoane la cooperativa de pe Capitol Hill era o treaba complicata: cuplurile primeau cupoane la inscrierea in cooperativa, pe care aveau obligatia sa le ramburseze daca paraseau asociatia, insa plateau si contributii in cupoane de babysitting, care se foloseau pentru a-i plati pe administratorii asociatiei si asa mai departe. Amanuntele nu sunt importante; ideea de retinut este ca a venit un moment cand nu se aflau in circulatie decat relativ putine cupoane – prea putine, de fapt, pentru a putea fi satisfacute nevoile cooperativei.
Rezultatul a fost unul bizar. Cuplurile carora li se parea ca au rezerve insuficiente de cupoane erau nerabdatoare sa stea cu copiii altora si se codeau sa mai iasa la distractie. Dar decizia unui cuplu de a iesi in oras echivala cu ocazia pentru un altul sa faca babysitting; ca urmare, oportunitatile de a sta cu copiii celorlalti au devenit o marfa tot mai rara, facand cuplurile inca si mai reticente in a-si folosi rezervele, cu exceptia ocaziilor speciale, iar acest lucru a dus la rarirea inca si mai drastica a posibilitatilor de babysitting…
Pe scurt, cooperativa a intrat intr-o recesiune.’
Pauza aici, spune autorul. E timpul pentru analiza:
‘Mai intai, de ce a intrat in recesiune cooperativa de stat cu copiii? NU a fost din cauza ca membrii asociatiei nu s-ar fi achitat asa cum trebuie de obligatiile lor ca babysitteri; poate ca-si faceau bine treaba, ori poate ca nu, dar oricum asta este o cu totul alta problema, separata de cea a recesiunii. Nu a fost din cauza ca asociatia ar fi suferit de «parlamentarism», ca ar fi esuat intr-un ‘babysittingism de cumetrie» sau ca n-ar fi reusit sa se adapteze la dinamica tehnologiei de babysitting la fel de bine ca si concurentii sai. Problema nu avea de-a face nici cu capacitatea cooperativei de a produce, ci era pur si simplu vorba de o absenta a «cererii efective»: se cheltuia prea putin pe bunuri reale (ore de babysitting), pentru ca oamenii incercau in schimb sa acumuleze bani (cupoane pentru babysitting). Lectia pentru lumea reala este aceea ca poti fi vulnerabil la ciclul economic din motive care au prea putin de-a face, daca nu deloc, cu atuurile si slabiciunile tale economice fundamentale- economiilor bune li se pot intampla si lucruri rele.’
Solutia ? Sa vedem :
‘[…]membrii consiliului de administratie, alcatuit in principal din juristi, s-au lasat destul de greu convinsi ca problema era una esentialmente tehnica si cu un remediu rapid. Responsabilii cooperativei au tratat-o mai intai ca pe o problema «structurala», cum ar numi-o un economist, care impune masuri directe: s-a decretat o regula conform careia fiecare cuplu avea obligatia(!) sa iasa in oras, deci sa solicite servicii de babysitting, cel putin de doua ori pe luna. in cele din urma insa, economistii au avut castig de cauza si oferta de cupoane a fost suplimentata. Rezultatul? Situatia s-a schimbat ca prin farmec: in conditiile unor rezerve mai mari de cupoane, cuplurile au devenit mai dispuse sa iasa din casa, facand ca ocaziile de babysitting sa fie mai numeroase, ceea ce mai departe a stimulat cuplurile sa iasa si mai des si asa mai departe. PBB-ul cooperativei – produsul de babysitting brut, exprimat in unitati de bebelusi supravegheati- a crescut exponential. Din nou, acest lucru nu s-a intamplat din cauza ca oamenii ar fi devenit babysitteri mai buni sau ca asociatia ar fi trecut prin nu stiu ce proces fundamental de reforma; pur si simplu, harababura monetara a fost rectificata. Recesiunile, cu alte cuvinte, pot fi combatute prin simpla tiparire de moneda – si pot uneori (de obicei) sa fie remediate cu surprinzator de mare usurinta.’
Cam asta e. Puteti fi de accord cu solutia, sau nu, dar cred ca istoria in sine ne poate fi de ajutor pentru intelegerea mecanismului prin care apare o criza intr-un sistem. As mai adauga doar ca ideile lui Krugman sunt foarte asemanatoare cu cele ale unui alt mare economist, John Maynard Keynes, acesta din urma contemporan cu criza anilor ’30. Cartea lui Krugman, ca si lucrarea cea mai importanta a lui Keynes, ‘Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor’ (Ed. Publica, 2009) , pot fi achizitionate de pe www.librariamea.net.
Dar cred ca tot ar mai fi ceva de spus. Ma gandesc: daca o asemenea cooperativa ar fi existat la noi, ce s-ar fi intamplat, intr-un moment de criza?
Va e cunoscuta vorba: ‘s-a-nchis, ba, ca nu mai mergea’? Sau stiti voi alta, mai potrivita?
