“Un ban! Îmi dai și mie un ban?! 5 lei, de 5 lei să fie!…“
Toată lumea din Mioveni îl știe pe cerșetorul Trocan. A apărut pe străzi imediat după Revoluție și s-a făcut repede popular, pentru că avea o metodă originală prin care își primea banii cerșiți.
Îi plăceau mult fisele comuniste de 5 lei, din aluminiu, care au circulat, pentru o vreme, în anii 90. Cu mare îndemânare, îți lua fisa din mână, folosindu-se de o sforicică cu care ți-o smulgea, oricât de bine ai fi strâns-o între degete.
Ajunsese să se laude cu cantități mari de fise, pe care le îngropa pe câmp, de frica hoților. După spusele lui, ar fi fost prădat de unii, care l-ar fi urmărit până la locul în care își tezaurizase strânsoarea. A fost mare supărare pe capul lui, dar s-a consolat repede văzând că aceeași țeapă și-au luat-o și cei care și-au depus banii la Caritas sau la bănci.
Dormea mai mult pe stradă, prin scări de bloc și făcea, cu consecvență, zilnice tururi al cârciumilor din oraș. Foarte rar își încerca norocul în Pitești, poate și pentru că acolo concurența era mai mare. Putem spune, așadar, că Trocan a devenit o figură emblematică pentru mica lume a cerșetorilor din Mioveni.
De ceva vreme, Trocan și-a făcut, cum-necum, rost de o vioară, pe care o cară peste tot, mândru nevoie-mare. Implicat social, Trocan a fost în mijlocul manifestanților sindicatului Dacia, la mitingul prin care solicitau construirea autostrăzii Pitești-Sibiu și a cântat la vioara cu două corzi, cântecul de lebădă al mișcării sindicale autentice.
Față de alți cerșetori, Trocan nu e foarte insistent când cerșește, nu consumă alcool și, da, este mare iubitor de muzică.
L-am rugat să ne cânte ceva, desigur, contra cost. Ne-a surprins să vedem că își păstrează vioara în condiții excelente și ne-a amuzat aplombul cu care a atacat o arie plăsmuită ad-hoc, de mintea lui rătăcită, Dumnezeu știe din ce nefericite motive.
Ceilalți cerșetori încearcă să copieze metodele de succes ale acestui guru local în branșă și se afișează la „serviciu” cu instrumente muzicale…