Subiectul refugiaţilor a stârnit, stârneşte şi va mai stârni mult timp reacţii într-un sens sau altul. În timp ce unii văd numai terorişti în faţa ochilor, gata să le arunce în aer democraţia de carton, frumos confecţionată la televizor, alţii empatizează cu drama sutelor de mii de nefericiţi ai planetei. În general, disputele au loc în zona extremelor, moderaţia sau calea de mijloc fiind rareori abordată. Mai nou, în spaţiul public au părut şi naţionaliştii ăia stupizi, aflaţi la cules de voturi din zona lăsată descoperită de plecarea întru veşnicie a lui Vadim, naţionalişti care duc problema în zona în care, vezi-Doamne, statul român ar trebui să aibă grijă de cetăţenii lui, nu de ai altora, de parcă sula şi prefectura ar avea vreo legătură. În zona opusă l-am regăsit pe… poetul-avocat, sau invers, Florentin Sorescu, cel care ne duce în zona… sfâşietoare a problemei şi care ne invită, măcar pentru o secundă, să ne imaginăm ce trebuie să fi simţit acel copil refugiat înainte de a muri la marginea… unui vis.
,,Acum vreo lună – nu mai ştiu sigur – am văzut o ştire în care Angela Merkel era criticată pentru că a vorbit de expulzarea/ repatrierea unor refugiaţi şi, drept consecinţă, un copil a început să plângă. O fetiţă.
În acel moment, Angela Merkel a fost acuzată că ar fi insensibilă, că nu înţelege ce este în inima acelei fetiţe a cărei familie risca să fie expulzată.
Ea a încercat să reacţioneze, văzând-o cum plânge, spunând că sunt unele lucruri pe care un copil nu le poate înţelege, acestea ţinând de raţiuni politice.
Peste 2-3 săptămâni am citit un discurs al lui Băsescu în care acesta susţinea sus şi tare că problema refugiaţilor trebuie rezolvată de cei care au declanşat-o şi că România chiar s-a opus în Consiliul Europei schimbării regimurilor totalitare din lumea arabă şi, drept consecinţă, nu trebuie să primească refugiaţi, întrucât nu ea a stat la originea acestei probleme.
La 2-3 zile, am văzut imaginea copilului mort la marginea mării.
Mărturisesc că, dacă ceea ce susţineau Merkel şi Băsescu mi s-a părut raţional, drama acelui copil m-a lovit drept în inimă.
Pentru mine, marea înseamnă deschidere. Vis. Locul unde poţi evada, necuprinsul.
Un copil mort la marginea mării înseamnă un copil mort la marginea unui vis.
Mi-am imaginat cum trebuie să fi fost în acele momente cumplite, în care barca s-a răsturnat. Cum mama lui/lor a început să ţipe, încercând cu disperare să-l/i scoată din valuri. Şi cum el/ei strigau disperat/ţi după mama lui/lor. Închideţi ochii şi imaginaţi-vă acest lucru fie şi pentru o clipă.
Apoi au urmat valurile de refugiaţi, nebunia pe care o ştim cu toţii.
A trebuit, în aceste momente, să aleg între raţiune şi inimă. Între Băsescu şi copilul de la marginea mării.
Ceva mă face să cred că şi "Doamna de Fier" a fost pusă în faţa aceleiaşi alegeri, cu deosebire că atitudinea ei chiar contează.
A ales, cred eu, să întindă o mână. Lacrimile acelei fetiţe au ajuns la inima ei.
Aş vrea să spun mai mult, dar nu-mi găsesc cuvintele.
Atâta tot.” a scris Florentin Sorescu, pe pagina sa de socializare.
