În perioada asta, toată lumea vorbește despre tradiția milenară a Focului lui Sumedru. Eu v-aș povesti un pic despre îmbunătățirea substanțială adusă de generația mea acestui obicei, în ultimii 40 de ani, îmbunătățire care era, clar, tradiție pentru noi.
Păi, fraților, în copilăria și în tinerețea mea, chiar era un mega-eveniment, treaba asta cu focurile! Ne pregăteam cu o lună înainte! Declanșam un veritabil concurs de adunat și chiar de furat anvelope auto, scotoceam prin toate cotloanele, săream garduri, înfruntam câini turbați, pentru a avea ce arde la Focul lui Sumedru.
Pe vremea mea, zeității invocate începuseră să-i placă focurile mari, cu mult fum negru, pocnituri de spray-uri Fa și multă, multă, băutură. Treaba asta, cu covrigei, prune uscate și mere, era pentru nătângi.
Fiecare gașcă de draci căuta să facă cel mai înspăimântător foc, arzând zeci de cauciucuri, cât mai mari cu putință, așa încât, atunci când prindeam anvelope de rabă, autobuz, tractor, eram în culmea fericirii.
Pocniturile spray-urilor furate din expoziția de pe șifonier erau un deliciu, iar castanele erau invocate doar prin bobârnace aplicate pe scăfârlie…
În seara lui Sumedru, toate parcările dintre blocuri se aprindeau subit și orașul devenea o nouă Copșa Mică, învăluit de un nor imens de fum greu, negru ca noaptea aia magică. Ah, ce fericiți eram! Fascinația ancestrală pentru foc, ne întuneca mințile și alergam nebuni în jurul văpăii, cutezând, unii dintre noi, să trecem prin flăcări, pentru a ne semnaliza bărbăția. Fetele chicoteau, încântate de vitejia noastră și ne premiau cu lichior prost și țigări furate de la părinți, deși fum aveam din plin în noaptea aia.
Îți trebuia un plămân sănătos ca să supraviețuiești în jurul focului… Ălora mai mici li se înnegreau mucii sub nas și-și borau și sufletul, trei zile după eveniment.
Gospodinele ne știau frica și renunțau la spălat, cu două zile înainte de Focul lui Sumedru, ca să nu le prindă Apocalipsa cu rufele pe sârmă, pentru că se înnegreau definitv, așa cum se înnegreau și fețele noastre, de parcă eram copiii lui Othello. Vedeți, noi am anticipat adopția Halloween-ului de la americani, doar că nu aveam resursele lor…
Dimineața, orașul arăta ca după bombardament! Sârmele rămase în urma arderii cauciucurilor stăteau mormane, mărturii sinistre ale vipiei ce o năpustisem asupra lor.
Așa încât, focurile astea din bețișoare organizate de Primării, cu pompierii strajă și cucoane în pantofi cu toc, dând ipocrit de pomană, mi se par o jignire pentru Sumedru, precreștinul, așa cum îl știam noi!…
