Mai știți? Muntele era un loc unde oamenii mergeau pentru liniște și aer curat, pentru a scăpa de zgomotul orașului, de muzici bune sau proaste auzite peste tot: la vecini, din mașinile gherțoilor care merg cu geamurile deschise și muzica dată atât de tare că se umflă și tabla din caroserie, de la telefoanele aurolacilor care ascultă manele pe speaker sau, mai nou, de la instalații de sonorizare instalate pe stradă. Nu mai vorbesc despre nunțile de cartier, la care nu se mai cântă altceva decât manele și o odioasă lăutărie contrafăcută.
Ei bine, mârlanii ăștia care terorizează acustic orașele, merg și ei la munte! Nici nu ajung bine la locurile de campare sau la pensiunile pe unde se cazează, că deschid larg ușile mașinilor pentru a tulbura liniștea munților cu voma lor muzicală.
Într-o majoritate covârșitoare, ăștia ascultă muzică pseudopopulară cu ison “be default” de orga electronică, o muzică simplă, redundantă și obsedantă care preamărește mâncarea, băutura, iubirea nașului pentru sau cu fina, trădarea domestică în complot cu vecina, breasla șoferilor și alte stupizenii.
La fel ca la nuntă, ei simt nevoia să împărtășescă cu toată Lumea, cu tot Universul starea lor de euforie, iminent bahică. Încing, odată cu grătarele, hore manuale și sârbe interminabile.
Așa cum puteți constata în secvența atașată, cangrena muzicală se revarsă de-a valma peste liniștea naturală a locurilor.
Mai stați dracu’ acasă, luați-vă căști și bagați-vă solitar rahatul ăla în creierii voștri, nu în creierii munților!…
