Din 1968 si pana in anul mortii, 1987, Constantin Noica s-a devotat unui proiect: facsimilarea si publicarea Caietelor lui Eminescu. Este vorba de cele 44 de caiete in care poetul a notat de la versuri si consideratii filosofice pana la liste de rufe de dat la spalat sau liste de datorii. Zeci de articole, conferinte, interventii la mai marii lumii literare – Noica a facut tot ce era omeneste posibil pentru ca aceste caiete sa ne fie oferite. Chiar si calcule de rentabilitate a facut filosoful: dupa socoteala lui, facuta in 1981, la un tiraj de 10.000 de exemplare (plauzibil, amintiti-va doar cum se vindea pe sub mana "Istoria literaturii romane" a lui Calinescu), si la un pret de 300 de lei pe exemplar s-ar fi realizat chiar un bun profit.
Cine s-a opus? Ca la noi: nimeni si toata lumea. Sau, cum spunea Noica, n-a vrut Mister Nobody. Ceva, insa, tot a ramas: articolele, conferintele si scrisorile au fost adunate intr-o foarte frumoasa carte, intitulata "Introducere la miracolul eminescian", a carei editie din 2003, Humanitas, o mai puteti gasi in librarii, la pretul modic de 12 lei. Pe langa versuri si rime eminesciene inedite, veti regasi in acest volum verva teribila a lui Noica- e o carte care se citeste pe nerasuflate. Cititi doar discursul de la Iasi, intitulat in volum "Laboratorul unui geniu", si-mi veti da, cu siguranta, dreptate. Eu reproduc acum cateva consideratii noiciene asupra legaturii intre rima si limba- veti vedea singuri cat sunt de interesante:
"Poetii nostri de astazi dispretuiesc rima. Dar [ei] nu stiu de ce. Ei nu stiu ca o dispretuiesc fiindca au dispretuit-o francezii. Francezii o dispretuiesc fiindca nu au accentul bun. Toate cuvintele franceze au accentul pe ultima silaba. Si atunci nu mai iese nimic. De obicei limbile au accentul pe mai multe silabe. Dar cate o limba ca franceza sau poloneza sunt blestemate sa nu aiba poezie cu rima, pentru ca in limba poloneza penultima [silaba] este intotdeauna accentuata si in franceza ultima.[…] Si poetii nostri nu-si dau seama ca pierd aur; ca au in mana aur, cu rima, ca nu toate limbile au rima de patru silabe. Si-atunci, maimutaresc pe francezi, care, neputand face poezie cu rima, fac ce pot si ei… suprarealism, sau… poezie de idei… sau isi inchipuie ca triumfa asupra platitudinii – pentru ca rima este si un izvor de mare platitudine, – esti un versificator ca Ion Pribeagu, sa zicem, dar este si unul dintre triumfurile poeziei[…]"
