Bărbatul român e puternic şi aspru, căci, vorba cântecului, a avut mereu de rezistat, de înfruntat, de luptat, cu mulţii duşmani care ne-au călcat ograda strămoşească, de-a lungul zbuciumatei noastre istorii.
Istoria neamului nu a consemnat, însă, la fel de fidel şi elocvent, sacrificiul femininului naţional. Românca a stat mereu în umbra bărbatului, modestă dar puternică, îndeplinindu-şi eficient preamultele îndatoriri.
Într-o lume a bărbaţilor, destinele neamului au fost hotărâte de bărbaţi. Aşa s-a ajuns ca România să nu fi avut niciodată o personalitate feminină ilustrată pe vreo bancnotă. A sosit vremea ca lucrurile să se schimbe! Româncele s-au emancipat şi-şi revendică locul binemeritat în galeria istoriei naţionale. Nu mai e mult şi leul va ieşi din circulaţie, aşa încât, masculina și grava lipsă de maniere trebuie să fie reparată.
Iată cum va arată cea mai puternică bancnotă românească, de cinci sute de lei!
O personalitate incontestabilă a istoriei contemporane va reprezenta, cu zambetu-i irezistibil, sacrificiul feminin pentru naţia românească. Ana lui Manole, Ecaterina Teodoroiu, Ana Ipătescu, Veronica Micle şi alte figuri celebre ale neamului se vor regăsi în acest angelic chip de româncuţa.
Femeie din popor, Elena Udrea, a demonstrat că şi românca poate face politică şi administraţie la fel de prost că bărbaţii, însă cu mai multă eleganţă şi stil. Precum pruncul de pe bancnotă conectat la sânul matern şi Elena de Pleşcoi a supt cu nesaţ, mai ales din buget, demonstrând, ani buni, că românca poate fi şi Cocoş în bătătură.