Povestea geniala a lui Dan Puric despre primele lectii de soferie, pe care am s-o postez in continuare, imi aminteste de instructorul auto cu care am facut scoala de soferi, candva, la Pitesti. Inca nu aparusera "baietii destepti", care sa te scuteasca de chin.
Il chema Geanta, nea Geanta. Avea in jur de 60 de ani, purta basca pe cap, avea vesnic un bidon de 2 litri cu benzina la indemana si mirosea ca atare. Sunt destui pitesteni care au trecut prin batrana lui Dacia 1300 culoarea galbenusului de ou. Ca orice Dacia care se respecta si masina pe care preda nea’ Geanta abecedarul soferiei era la limita dezintegrarii. Avea toate tobele sparte, asa incat mult asteptatul moment al primei rasuciri de cheie in contact a devenit cu adevarat memorabil, din cauza sperieturii pe care mi-a cauzat-o zgomotul de explozie, care a marcat pornirea motorului. Acest zgomot teribil cu care ma obisnuisem, mi-a lipsit la examen unde, beneficiind de o masina normala, care nu facea zgomot nici la pornire nici dupa, am actionat in delir contactul in asteptarea exploziei, fara sa-mi dau seama ca motorul pornise de la prima cheie.
Carburatorul, vesnic infundat, anula beneficiul functionarii motorului in regim relanti, asa ca nea Geanta, intr-un mod cat se poate de plastic, striga tot timpul: “ Da-i sprit, da-i in gura! Aseaza ba motoru’, ca ramanem dracu’ in intersectie!”. In intersectie chiar am ramas, pana m-am prins ca spritul de care vorbea nu e cel pe care-l stiam eu de la Dragasani, iar asezatul motorului nu presupune sa-mi ridic mainile de pe volan. Imi amintesc ca, la o trecere de pietoni, o doamna s-a incapatanat sa traverseze, iar eu, de teama sa nu-mi moara motorul, m-am incapatanat sa nu opresc. Nea Geanta, ca un fin pedagog, in loc sa ma apostrofeze pe mine, a scos capul pe geam urland la dama incremenita de spaima pe zebra: " Fa toanto, nu vezi ca pa masina asta scrie MOARTE ?! " .
Dan Puric- Permisul auto
Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite încercari ca sa nu ma plictisesc.
Asa a fost ai cu soferia. Ne-am luat si noi masina.
Atunci mi-a zis sotia ca ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez.
Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu, si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul.
Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar în fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma.
Era mecanicul absolut, la întalnirea cu imbecilul absolut.
Locul mortului.
Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face.
Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!»
Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!», am înghetat.
«Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul în prima masina.»
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt: «Treci în locul meu!»
Eu, speriat: «Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus în viata mea mana pe asa ceva».
El: «Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?»
Si atunci m-am gândit sa strig si eu la poporul roman:
«Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»
Era o adevarata resuscitare, domnule!
Si îmi tot repeta: «Hai, hai, învata sa conduci!»
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.
si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, si sa ma uit în cele doua oglinzi, dar si în ochii lui.
«Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti în spate? Vezi, baa, ca intra ala în tine!»
Si m-a tinut asa, de înghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, în viata mea, nu m-a solicitat atat de mult, si nu m-a adus într-o asemenea stare.
În a treia zi s-a linistit de tot.
Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi.
Dormea, domnule!
«Inseamna ca am început sa conduc bine», mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei.
Nu l-ati vazut pe Puric, disperatul, intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti.
Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
«Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!»
Mie mi-a înghetat coloana vertebrala.
«In cimitir?»
«Pai da! Nu e singura, e cu sotul!»
«Cum a ajuns acolo?»
«Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, baa, cand vezi o cruce, nu te opresti si te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!»
Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste.
Avea dreptate! Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti în dreapta si nu crezi nici macar în ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti.
Vei învata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"
