Pentru că trăim vremuri tensionate, agresive chiar, iar a scrie despre politică a devenit un sport periculos. Pentru că pamfletul însuşi s-a transformat într-o specie jurnalistică pe care nimeni nu o mai pricepe, pentru că oamenii s-au transformat, în bună parte, în pamflete umblătoare. Şi pentru că ţin la sănătatea mea în general… Pentru toate astea şi încă vreo câteva motive am decis ca de astăzi să scriu despre cu totul altceva. Spre exemplu, să scriu reţete culinare. Nu mă pricep la bucătărie, nici nu e necesar… Importantă e voinţa, determinarea şi faptul că, până la finalul zilei, nimeni nu mă va mai înjura că sunt manipulată de Soroş, PSD, Iohannis, ambasade sau reptilieni.
Voi începe, dragii mei, cu reţeta unei prăjituri, pentru că la prăjituri mă pricep cel mai puţin, clătitele fiind singurul desert care îmi iese impecabil de fiecare dată. Iar reţeta prăjiturii mi-a fost livrată de vecina Dana de la etajul 3, care se pricepe de minune la bucătăreală. Se numeşte prăjitură cu brânză şi Fanta. Un deliciu, doar m-a servit vecina şi am decis să o fac şi eu.
Episodul 1 – Blatul de cacao. De cacao până la capăt!
Pentru blat aveţi nevoie de: 6 ouă mari (eu am de la soacră-mea, de la ţară), 100 ml unt topit sau ulei, 2 linguriţe praf de copt (rase), 100 g zahăr (6 linguri zahăr), 20 g cacao (2 linguri cacao) şi 80 g făină (4 linguri pline cu făină).
Daţi mai întâi drumul cuptorului, căci trebuie să se încingă până la 180 de grade. Apoi, separaţi albuşurile de gălbenuşuri. Asta înseamnă, deja v-aţi dat seama, că trebuie să bateţi albuşurile spumă. Nasol moment, mixerul mi s-a stricat, telul mi s-a rupt iar blenderul nu e tocmai cel mai bun instrument. Ca atare, am bătut albuşurile mai mult… spume…. Acolo, câţiva clăbuci mi s-a părut că ar fi suficient.
Într-un alt castron, gălbenuşurile se freacă cu zahărul până când acesta din urmă nu mai scârţâie pe plastic. Se adaugă untul topit care trebuie răcorit înainte. Am măsurat cei 100 ml cu biberonul fie-mii. Daţi iar la lingură, energic. Peste maclavaisul ăsta se cern făina, cacaua şi praful de copt şi se omogenizează. Iar, la final, se încorporează uşor albuşurile. La mine nu a trebuit să amestec uşor albuşurile, că erau deja lichide. Şi pentru că aspectul compoziţiei mele era mai degrabă lichid decât legat, am mai turnat un sfert de pachet de făină, pe principiul… ce i-o fi lu’ mă-sa, şi lu’ tac’so.
Totul se toarnă în tava acoperită cu hârtie de copt şi se bagă 20 de minute la cuptor.
Episodul II – crema de brânză! Jos labele de pe crema mea!
Crema de brânză a fost cel mai uşor de făcut. Am pus pachetul de unt la castron, l-am frecat bine cu 400 grame de brânză de vaci şi 8 linguri de zahăr. Luaţi la lingură până când totul devină o spumă fină iar zahărul se va fi topit. Şi, vă rog eu, opriţi-vă din gustat, ca să aveţi ce pune pe prăjitură!
Între timp, blatul deja s-a făcut. Al doilea blat din viaţa mea, după unul de tort. E tun! Beton armat. Dar nu deznădăjduiesc şi torn peste el o cană de Fanta, frecţionându-l aşa cum l-am frecţionat pe bărbată-meu cu carmol, în speranţa că se va înmuia puţin (blatul). Mă gândesc că poate am exagerat cu făina dar… răul deja a fost făcut.
În reţetă scrie că trebuie băgat blatul la frigider măcar o jumătate de oră, dar cum crema de brânză era gata, am pus-o peste blat. Fireşte că nu s-a aşezat cum trebuie, că am încercat să o lipesc cu degetele ca să stea, până la urmă am reuşit să o distribui aproape uniform prin tavă şi pe lângă şi am băgat-o, apoi, la frigider.
Episodul III – Glazura şi împins căruţul
La acest al treilea episod s-a trezit bebeluşul şi a început să mă claxoneze din sufragerie. Ca atare, am luat căruţul la bucătărie, i-am dat plodului nişte castroane şi linguri să-şi facă de treabă şi am început să lucrez la ultimul strat, cel care ar fi trebuit să încununeze prăjitura şi să-i dea un gust răcoros.
Cum se face treaba: se iau două plicuri de budincă de vanilie, se adaugă patru linguri cu zahăr (sau mai multe, dacă aveţi o glicemie mai pofticioasă) şi apoi se freacă, la foc potrivit, cu un litru de Fanta, adaugat treptat. Atenţie, nu se opreşte din amestecat cu telul. Eu m-am mai oprit, din motive de împins căruţul şi… s-a cam lipit. Dar, una peste altac şi într-un mod cu totul miraculos, amestecul nu a mirosit a slană afumată.
Reţeta spune, mai departe, că trebuie lăsată compoziţia la răcit şi apoi se adaugă peste prăjitură. Numai că la ora 17.00, sâmbătă, când am făcut prăjitura, a trebuit să mă opresc pentru a scrie despre mitingul PSD. Drept pentru care compoziţia s-a răcit de tot, s-a făcut ca un jeleu, iar când am pus-o peste prăjitură, a trebuit să o fac franjuri cu furculiţa. Nu m-a dus capul să o reîncălzesc şi chiar dacă m-ar fi dus, la blatul beton se potrivea de minune un jeleu praf şi pulbere.
Altfel, prăjitura e comestibilă, familia mea, cu excepţia celui mic, are dinţi… Pentru decor, am jumulit floarea pe care bărbată-meu mi-a dăruit-o de Valentine’s Day…
Sper că v-am inspirat, aşa că spor la gătit!
