Suntem în Postul Paştelui şi cei mai mulţi români și-au oprit excavatul prin untura garniţei în care păstrează carnea de porc.
Conform statisticilor, şase din zece români ţin acest post. Dacă ne referim strict la mâncare, cei mai multi îl ţin din convingere, unii din sărăcie, iar alţii din fariseism, pentru că se întâmplă se fie la modă abstinenţa culinară.
Oricum ar fi, creştinii duc o lupta grea cu reflexul de a se hrăni cu savuroasa proteină animală. Aşa se face că dezlegarea la peşte, care se întâmplă de Buna Vestire şi în Duminica Floriilor, e un bun prilej de a adăuga mai multă consistentă meniului de post.
Românii caută peşte bun şi ieftin, că e cam sărăcie prin buzunare, după ultima factură de regularizare la gaze, care poate înghiți un salariu întreg. În pieţe, solutia compromisului între bun şi ieftin este, de departe, congelatul macrou, mult iubit de popor, pentru că e ieftin, gustos, are multă carne şi puţine oase. Am întrebat vânzătoarele, care e cel mai vândut peşte şi mi-au răspuns fără echivoc: macroul!
Macroul e un peşte cu personalitate. Are un plural dificil, iar acolo unde e gătit îşi face simţită de la distanţă prezenţa, prin mirosul său intens şi specific, foarte prietenos cu hainele cu care intră în contact.
Aşa se face că mireasma timidelor flori de primăvară e acoperită de emanaţiile tigăilor în care sfârâie macroul tăvălit prin mălai. Macroul prăjit a devenit o mâncare populară, aproape tradiţională în Post şi, cu siguranţă, deloc sofisticată.
La români, sărăcia din portofel, la braţ cu sărăcia din portofoliul de reţete, fac din macrou vedeta mesei de Post. Accesorizat cu mămăligă şi mujdei e chiar delicios, motiv pentru care se cuvine să mulţumim divinităţii că mălaiul şi usturoiul nu sunt de dulce.
Prin ferestrele deschise ale bucătăriilor, dezlegarea la pește își semnalează fără modestie prezenţa, iar scările blocurilor sunt invadate olfactiv de Regele Macrou.
E dezlegare la peşte, în Ţara lui Macrou Prăjit… Poftă bună!