Cartea saptamanii – o rubrica recomandata de ,,Libraria mea"
Antonio Lobo Antunes scrie cam un roman pe an – cel putin din 1996 incoace. Lucreaza zece ore pe zi, sapte zile pe saptamana. Cand cartea e gata – a povestit, la o lansare de carte, excelenta sa traducatoare, Micaela Ghitescu – o rescrie cap-coada. Daca e nemultumit de ce-a iesit, o mai rescrie o data. La fel si daca e multumit. Daca e fericit, se intreaba ce nu e in regula. Si, cand, in sfarsit, romanul vede tiparul, il uita. Nu-i mai apartine, nu-l mai traieste cu intensitatea omului aflat permanent la granita intre vis si realitate. Nu mai exista.
Dintr-un asemenea cuptor a iesit ‘Ordinea naturala a lucrurilor’, volum editat de Humanitas Fiction, in colectia Raftul Denisei*. O intrepatrundere de destine, o intrepatrundere de planuri. Un fir epic greu vizibil, gata oricand sa-ti scape. Daca e cineva care crede ca romanul se poate citi intr-o pauza dintre doua activitati cotidiane, sau seara, varat in pat si asteptand somnul, se inseala foarte tare. Truda si migala cu care a fost scris cer cititorului tribut, la fiecare pagina. Merita platit? Va fi rasplatit efortul?
Eu va spun ca da. Rar mi-a fost dat sa citesc o carte asa bine scrisa. Povesti atat de captivante, un umor atat de tonic si rasarind atat de surprinzator, tocmai cand istorisirea pare sa se scufunde intr-o tristete iremediabila. Ca la mai toti marii scriitori, si la Antunes umorul nu arunca in derizoriu, ci mai degraba mareste miza intamplarilor, vine mereu sa aduca un plus.
Iata o scena: un varstnic, fost miner in Africa de Sud si Mozambic, este convins ca poate sa zboare pe sub pamant, drept pentru care sapa mereu galerii subpamantene (intr-una din aceste intreprinderi gaureste o conducta si inunda cu fecale un intreg cartier). La un moment dat, se intalneste cu un fost agent al politiei secrete, actualmente detectiv de ocazie, profesor de hipnotism prin corespondenta (frumos, nu?), si adept convins al zborului prin aer, pe covoras. In inchipuire, ei zboara deasupra Lisabonei; ceea ce vede sotia primului dintre ei, abia intoarsa acasa, este o scena abjecta, cu cei doi beti morti si umpland intreaga camera de voma. Dar vede ea bine? Se vede ca nu, fiindca, aflam intr-un capitol ulterior, ‘profesorul de hipnotism prin corespondenta’ este impuscat, in timp ce zbura, de un batran care-l confunda cu un uliu, si sfarseste la muzeu, impaiat, sub forma de uliu cu turban. Asta pentru ca la Antunes, la fel ca si la alt urias scriitor portughez, Pessoa, ceea ce triumfa intotdeauna este visul, iar realitatea are mult mai putina consistenta decat inchipuirea.
Asemenea scene sunt foarte numeroase in roman. Ele creeaza un labirint din care, la final, Antunes ne va scoate, uimiti, invatandu-ne care este Adevarata Ordine a Lucrurilor. si aratandu-ne de ce este considerat, de majoritatea criticilor, cel mai bun scriitor portughez contemporan.
*Antonio Lobo Antunes, Ordinea naturala a lucrurilor, Ed. Humanitas, 32 lei
