Vasile Olteanu, unul dintre mulții bătrâni care au poveștile lor adevărate, demne de a fi scrise, spuse, repetate, învățate. Ca pe-o lecție de viață.
Imagine şi postprocesare: Vali Vlad
„Socrul meu a avut un băiat, mai mare decât soția mea, care era student pe vremea aia. Acolo, ca student, a intrat în politică. Și a făcut politică antisovietică […]
Au fost multe frecușuri în țara noastră, multe arestări… Erau foarte mulți legionari. Student fiind, chiar în ultimul an, a fugit cu alți colegi ai lui. Unde o fi fugit – nu știu – că nu a mai venit niciodată. A dispărut fără urmă […]
Era secretar de partid, aici, la noi în sat, unul – a murit -, unul Fieroiu. Și mi-a spus mie: «Bă, tu ai vreo fotografie de-a fratelui nevestii tale, ăla care a fost legionar»? Eu știam că am, că are nevastă-mea. Dar i-am spus că n-am.
«Bă, zice, dacă ai totuși, să nu o ții la vedere că umblă după ea. S-o găsească»! Ca-ntro bună zi să vină Securitatea la mine ca să spun unde e. Că veneau și mă torturau în felul ăsta: «Domne’, îți surpăm și casa, că trebuie să ai vreun document de la el».
Veneau noaptea, domne’, pe la miezu’ nopții, pe la ora doușpe’- unu și-mi făcea control peste tot. Mă puneau să mă sui eu singur în pod, că dacă este fratele nevestii, ăsta despre care e vorba, să nu-i împuște pe ei, să mă împuște pe mine.
Unde crezi că am ascuns tabloul, fotografia lui? Aveam fotografia… Aveam stupi, și-am băgat rama într-un stup de albine. Cu albine în el!
Am pus-o într-o ramă, am înfășurat-o bine – că albinele au tendința să roadă orice hârtie care e acolo. Și-așa am scăpat.
După ce au căzut comuniștii, a scos și nevastă-mea – zice: «… du-te de scoate tabloul lui, să-i facem o ramă, să-l punem aici că nu-l mai știu»…
Ea-l plângea… și părinții… Că nu se știe unde a murit, când a murit. Odată a plecat, fiind student, și n-a mai apărut. L-a scos nevastă-mea, l-a pus într-un tablou și… da, asta a fost viața".
