O călătorie fabuloasă prin fascinantul și misteriosul Istanbul, orașul așezat la întâlnirea a două continente – Europa și Asia -, este surpriza pe care reprezentanții Agenției de turism ”Coral Tour”, din Pitești, au pregătit-o turiștilor. O poveste izvorâtă din negura istoriei în care cultura europeană și cea asiatică se împletesc perfect într-un amestec ce ațâță toate simțurile călătorului. O aventură pe malurile Bosforului scrisă în cinci acte, adică tot atâtea zile în care dorința de a descoperi mereu ceva nou, de a fi personaj într-o lume de basm este împlinită. Un loc în basmul turcesc învăluit în miresme orientale costă 179 de euro de persoană.
Reprezentanții Agenției de turism ”Coral Tour”, din Pitești, au gândit programul celor cinci zile, atât cât va dura excursia (29 octombrie – 2 noiembrie 2020), în așa fel încât nici un obiectiv al metropolei – puncte turistice celebre pe malurile Bosforului -, să nu fie ratat. Chiar înainte de cazare, în dimineața celei de-a doua zi a călătoriei pe pământ otoman, turiștii vor putea admira somptuosul şi opulentul Palat Dolmabahce, supranumit Versailles-ul otoman, reşedinţa ultimilor şase sultani, simbolul decadenţei Sublimei Porţi.
Croazieră pe apele Bosforului, pe lângă vechile fortificații
Timpul liber de la amiază va putea fi petrecut fie la cumpărături, pe arterele Istanbulului înțesate cu tot felul de magazine și buticuri ale căror oferte mai mult decât generoase sunt mereu o atracție pentru turistul prins în jocul negocierilor. Sau, la sugestia organizatorilor, într-o croazieră privată (15 euro) pe apele Bosforului. O plimbare de neuitat cu vaporașul în timpul căreia călătorului i se așează înaintea ochilor priveliştea splendidă oferită de clădirile (fortificaţii impozante, moschei-dintre care se detaşează Moscheea Camlica, care poate adăposti 63.000 de persoane simultan, palate şi alte edificii istorice importante) şi peisajele de pe ambele maluri ale strâmtorii ce leagă Marea Neagră cu Marea Marmara.
La pas, pe cărările istoriei otomane
Moscheea Sfânta Sofia, fosta mare catedrală bizantină, Palatul Topkapi, faimoasa reședinţă a sultanilor otomani până la 1856, Hipodromul cu cele trei coloane ale sale, Moscheea Albastră, una dintre cele mai frumoase şi mai mari din lumea islamică, şi cisterna subterană Serefiye, fost rezervor de apă al Constantinopolului, de dimensiuni respectabile, construit de împăratul Teodosius al II-lea în prima jumătate a secolului al V-lea, se vor lăsa pradă turistului avid de cunoaștere.
Din program nu lipsește explorarea părții europene a Istanbulului, o zonă cosmopolită de peste podul Galata, vechiul cartier Pera, astăzi Beyoglu, unde, în timpurile otomane, se găseau ambasadele ţărilor occidentale şi cele mai luxoase hoteluri, restaurante, magazine, precum şi clădiri construite în stilurile arhitecturale la modă în Europa dintre veacurile XIX şi XX, frecventate de vizitatorii europeni.
La cumpărături, în ”buricul” Istanbulului
Celebra Piață Taksim, Bulevardul Istiklal sau Grande Rue de Pera, cum se numea, până la proclamarea Republicii Turcia, cel mai de „fiţe” bulevard din acele timpuri, catedrala Sfîntul Francisc de Asissi, numeroase magazine cu brand-uri renumite, adevărat paradis al amatorilor de shopping, şi Turnul Galata, cu vedere asupra Istanbulului istoric şi a Cornului de Aur, golful natural care separă partea europeană a marelui oraş în două, vor oferi călătorului care a ales să fie personaj în poveste șansa de a păși pe pământuri unde istoria încă respiră și se resctie la fiecare pas.
Büyük Ada, insula cu vegetație exotică unde circukă doar vehicule elctrice
O altă piesă de rezistență a acestei minunate călătorii este vizita, opțională, pe insula Büyük Ada. Un loc pitoresc unde circulă doar vehicule electrice şi biciclete, o insulă cu vegetaţie exotică, climă blândă, grădini frumoase, vile luxoase ridicate în stil victorian, de secol 19. Dar și cu felurite magazine şi restaurante ce face parte dintr-un mic arhipelag cu nouă insule denumit Insulele Prinţilor, aflat în apropierea Istanbulului. Un un loc încărcat de istorie, care va lăsa amintiri de neșters turistului. Aici, în vremea când împăraţii creştini stăpâneau Constantinopolul, erau deportaţi membrii răzvrătiţi ai familiei imperiale.
Selimiye, moscheea celor 999 de ferestre
Un ultim popas turistic înainte de plecarea spre casă va fi Moscheea Selimiye din Edirne, oraşul care a fost a doua capitală a Imperiului Otoman. Moscheea, aflată în patrimoniu UNESCO, este supranumită a celor 999 de ferestre şi are o vechime de aproape 450 de ani. Iar tunelurile din apropiere, foste pasaje de trecere, adăpostesc astăzi un cochet bazar.
Călătoria se va încheia în a cincea zi a călătoriei, cel mai probabil în miez de noapte, în funcție de cum se vor derula formașitățile vamale.
Istanbul, nestemata neșlefuită a Turciei
”Turcia a fost și va rămâne una dintre destinațíile de suflet ale românilor, iar Istanbulul este diamantul ei neșlefuit. De aceea, periodic, organizăm pentru turiștii noștri, la cele mai înalte standarde de calitate și la prețuri accesibile, excursii culturale de câteva zile, cum este aceasta, în care lecțiile de istorie în aer liber oferite de specialiștii Agenției Coral Tour, se împletesc perfect cu sesiunile se cumpărături. Hotelurile alese și autocarele noastre îndeplinesc toate cerințele în domeniu. În această perioadă de pandemie, atât noi, cât și partenerii noștri turci, respectăm cu strictețe toate măsurile de igienă epidemiologică. Programele puse la dispoziția turiștilor noștri satisfac prin conținutul lor, deopotrivă, nevoia de explorare a locurilor istorice, dar și posibilitatea de a cumpăra suveniruri”, ne-a declarat Sorina Coman, patroana Agenției ”Coral Tour” din Pitești.