Joi, 12 mai 2016, de la ora 21:30, My Club (Curtea de Argeş) vă invită la un concert extraordinar susținut de către italienii de la Odd-Rey.
Odd-Rey a apărut în 2011, în Vicenza. Filippo Zorzan (voce, chitară), Giovanni Tombolato (chitară), Daniele Lovato (bas) și Riccardo Costa (tobe) dezvoltă un stil muzical deosebit, un stil ce se plimbă între granițele blânde de blues și cele ale rock-ului contemporan. Câștigători ai nenumărate premii pe plan local, italienii au lansat un LP eponim în 2012 urmat de Equilibrio în 2015, un EP ce conține piese în limba italiană.
Trupa a semnat recent cu Sliptrick Records, casă de discuri care a contribuit la înregistrarea și producția ultimului album, album care urmează să ne fie prezentat pe scena My Club.
Parte a turneului european Groovin' High, concertul se anunță a fi unul electrizant.
Biletele se vor putea achiziționa la intrare, în seara concertului, prețul acestora fiind de 15 RON.
Rezervări: 0752 833 755