Şi 2015 va fi un an bogat în evenimente musicale de calitate. Concertul anului pare a fi cel al lui Robbie Williams, care vine pentru prima dată în România. Artistul a intrat în Cartea Recordurilor după ce a vândut mai bine de 1,6 milioane de bilete într-o singură zi. Britanicul vine la Bucureşti pe 17 iulie.
Pe lista vedetelor care şi-au anunţat concerte în ţara noiastră se mai află André Rieu, Marc Anthony, Roxette şi OneRepublic.
Andre Rieu, supranumit regele valsului, vine în România în iunie. Deşi îşi programase un singur spectacol, în cele din urmă va avea cinci concerte datorită cererii foarte mari de bilete. Iar cei care şi-au rezervat deja un loc au plătit între 200 şi 800 de lei pentru un bilet. Toate concertele vor avea loc în Piaţa Constituţiei.
"Counting Stars", hit-ul de anul trecut al celor de la OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock ale momentului, va răsuna pe 4 iunie la Arenele Romane din Bucureşti. Cine vrea să-l asculte live va trebui să plătească în jur de 200 de lei pentru un bilet.
Thomas Anders, fost membru al trupei germane Modern Talking va concerta la Sala Palatului şi lista concertelor continuă cu alte nume cum ar fi Toto Cutugno, Richard Clayderman, Marc Anthony sau Europe.
Tot anul acesta vor concerta în Bucureşti trupa Roxette, cântăreţul spaniol David Bisbal şi belgienii de la Triggerfinger.
Noul an a adus pentru Cluj-Napoca titlul de Capitală Europeană a Tineretului, ocazie cu care aici sunt anunțate peste 1.500 de evenimente. Piesele de rezistență vor fi concertele AVICII și David Guetta. AVICII vine la Cluj în 30 iulie, iar David Guetta la 2 august.