Briceni, de la dulce la amar
Orasul Briceni, de fapt un orasel care de putin depaseste 10.000 locuitori, situat foarte aproape de locul unde se agata in cui harta Republicii Moldova, a fost pana nu foarte demult un orasel dulce. Dulce, pentru ca aici functiona una dintre cele mai mari fabrici de zahar nu numai din Republica Moldova, ci din intreaga zona de vest a fostei Uniuni Sovietice. In acest combinat lucrau aproape 4000 de oameni. Mai mult, mai toate fostele colhozuri si sovhozuri din zona produceau sfecla de zahar (in unele comune aproape in regim de monocultura) pentru combinat, asa ca – direct sau indirect – fabrica conditiona viata locuitorilor unei zone intinse din jurul oasului Briceni. Cat despre zahar, acesta asigura in mare masura consumul intern al fostei Republici. Dar nu numai salariile depindeau de fabrica de zahar, ci si confortul citadin, pentru ca incalzirea in regim centralizat a locuintelor o asigura agentul termic furnizat de centrala termica a fabricii.
Numai ca dupa desfiintarea Uniunii Sovietice, fabrica inceput sa scartiie; preturile petrolului, gazelor si energiei electrice (toate de import pentru Republica Moldova) au crescut rapid, noile state ale Comunitatii Independente au preferat sa importe zahar din alte tari, veniturile au scazut, reparatiile nu s-au mai facut la timp. Desfiintarea colhozurilor a micsorat productia de sfecla de zahar, proprietarii individuali orientandu-se catre alte culturi, care sa ofere mijloace necesare traiului intr-un sistem de economie aproape naturala. Fabrica de zahar a fost falimentata si inchisa iar Bricenii s-au cufundat in frig si bezna. Pentru ca fara impozitele platite de fabrica si slariatii sai bugetul orasului n-a mai reusit sa sustina decat vreo cateva becuri chioare (si nici acelea tot timpul) din centrul orasului, in jurul statuii lui Lenin. Pentru ca, DA, la Vladimir Ilici, marele dascal al proletariatului incremenit in bronz in fata consiliului raional este poate singurul capabil de o analiza rece, ca nu degeaba are fruntea acoperita de un strat de vreo 5 cm. de zapada. Cat despre asa – zisul partid comunist al lui Voronin (care n-are nimic de-a face cu doctrinele unor Marx, Engels sau Lenin) trebuie remarcat ca a stiut doar sa speculeze nemultumirea populara creata de masurile de asanare economica luate de guvernarea de pana in 2001, sa practice un populism desantat si sa creeze oligarhi (foarte, foarte) apropiati de demintari.
Daca pentru Briceni si gustul vietii dulci se leaga (in constiinta colectiva a bricenenilor) de perioada soiuzului, colhozului si zavodului, gustul amar se se leaga de numele (si renumele) delfinului republicii Oleg Voronin, acest campion al eficientei moldovinesti, fiul actualului presedinte. Pentru ca Oleska pare sa fie singurul intreprinzator care in Republica Voroniana a Moldovei mai lucreza. Si daca ne ghidam fie si numai dupa roadele activitatii, lucreaza cu (foarte mult) spor. Din moment ce si-a trecut in patrimoniul personal – dupa cum se spune prin tara Moldovei de la stanga Prutului – destule acareturi (fabrici, banci, restaurante) e clar avem de a face cu un adevarat strateg al economiei de piata moldovenesti…
Ei bine Oleska al nostru (si al lor) a privatizat in folos (mai mult) personal fabrica de zahar din Briceni care incepuse sa scartaie. A nu se intelege ca a incalcat vreo lege. Se pare ca – avand in vedere miza – Oleska a procedat legal pornind de la doar doua premise. Cea dintai ar fi ca moldovenii s-au saturat de promisiuni neacoperite de fapte. A doua premisa cred ca ar fi acel adagiu celebru romanii e prosti in cazul nostru cu varianta adaptata situatiei moldovenii e usor de pacalit. Pentru ca intr-adevar fabrica de zahar se privatizase – teoretic – intr-o forma asemanatoare privatizarii romanesti tip MEBO, activele unitatilor fiind impartite angajatilor dupa anumite criterii Oleska a rascumparat pe bani foarte putini (dar mai buni decat nimicul care pare sa fie singura recompensa pentru) actiunile primite de angajati ca participanti individuali la proprietatea comuna. Chiar daca aceasta rascumparare a unor actiuni a fost necinstita (solii lui Oleska prin satele raionului Briceni oferind pe loc doar 20-25% din valoarea nominala a actiunilor), a fost absolut legala. Asa a ajuns Oleska Voronin sa detina combinatul de zahar: cumparand pe nimic actiunile oamenilor aflati la mare stramtoare si promitand ca va pune fabrica pe picioare. In mod imoral dar (cvasi)legal, prin inselaciune, speculatii ordinare si evaziune, asa cum s-a construit (in timp record!) si marele capital romanesc post-decembrist. Numai ca dupa aceasta operatie de (ras)cumparare de actiuni odata ajuns stapan peste fabrica in loc s-o puna pe picioare, a vandut tot ce se putea…
Circula pe aici cu destula insistenta zvonul ca in cazul unei noi victorii a comunistilor, actualei doamne prim-ministru Zinaida Grecianai (pare-se o amatoare de licori tari) ii va fi lasat ca mostenire fotoliul lui Vladimir Voronin (pe modelul rusesc Putin – Medvedev). Ca doar ca buni tovarasi de idei si nu numai – se spune pe-aici – Volodea si Zinocica au impartit rele, bune si foarte bune, critici si satisfactii… Dar si momente placute (mai mult sau mai putin intime) intr-o frumoasa impreuna-delegatie pe la curtile Europei…
Intre timp demnitarii comunisti se roaga pe la toate altarele inchise de predecesorii lor intr-ale stangismului bolnav de prea mult materialism sa castige alegerile. Ar fi sansa lui Oleska sa nu fie deranjat de politia republicii. Pentru ca daca nu vor castiga, s-ar putea ca Oleska (si altii) sa aiba mici neplaceri.