,,Mioveni, numele tău e Argentina!" – este sloganul cu care Argentina Culcuş, candidat la Primăria Mioveni, a atras atenţia presei centrale. În reportajul difuzat vineri la Ştirile PRO TV, fostul director al Centrului Cultural Mioveni a fost supranumită… Evita Peron!
Ce-i drept, între cele două există destul de multe similitudini. Au în comun… Argentina, numai că Evita s-a născut acolo, pe când doamna Culcuş a moştenit doar numele naşei. Amândouă au plecat din familii cu posibilităţi modeste, dar au fost femei puternice şi şi-au câştigat locul în societate.
Amândouă sunt blonde şi sexy…
Evita a fost stea de cabaret în tinereţea sa. Argentina nu a apucat pe calea aceea, deşi ar fi avut sex-appeal-ul necesar. Ambele, însă, o dată intrate în politică, s-au implicat foarte activ.
Şi nu în ultimul rând, Evita a ajuns soţie de preşedinte. Cât despre Argentina… nu se ştie niciodată.