Înainte de Revoluţie nu aveai libertatea propriilor opinii. Bine, o aveai, dar veneau la pachet cu consecinţele… După Revoluţie, lucrurile s-au schimbat. Dar întorsătura pe care au luat-o s-a dovedit a fi la fel de frustrantă: eşti liber să-ţi spui punctul de vedere, dar acesta nu mai contează. Nu mai are nicio relevanţă. Fireşte, tot din vina noastră, pentru că tot noi am ales să ne rezumăm la o pălăvrăgeală sterilă.
Mai nou, din reacţiile la unul dintre articolele scrise, un punct de vedere critic, dar cât se poate de personal (deci subiectiv), înţeleg că dreptul la opinie ar trebui să existe doar în măsura în care spui lucruri drăguţe, confortabile. Pufoşenii… Altfel, dacă nu poţi spune lucruri drăguţe, trebuie să taci. Acesta este un punct de vedere cu care nu pot fi de acord. Înţeleg şi respect raţiunile celor care adoptă acest mod de a se raporta la cei din jur, dar nu sunt obligată să mi-l însuşesc, mai ales dacă nu mi se potriveşte. Recunosc că sunt o mare inconştientă şi nesăbuită, chestiunile astea două mi se potrivesc de minune. Nu mai spun că sunt lipsită de diplomaţie şi înţelepciune, că asta este dincolo de orice evidenţă şi orice subiectivism. Însă, după mai multe mesaje de încurajare primite în particular de la oameni mişto, zic eu, din zona folk, am întrebat: e chiar lipsit de înţelepciune ceea ce fac? Iar unul dintre răspunsuri a sunat cam aşa:
,,Eu admir curajul și indepenența de gândire. Pot indica oricând 20 de folksingeri care v-ar aplauda, dacă nu s-ar teme …. Este mai bine așa și e o mare tristețe să te trădezi pe tine. Vine o vreme când te întrebi <O gândeam, de ce nu am spus-o?>”.
Dincolo de asta, ceea ce vreau să se înţeleagă este faptul că eu nu spun adevăruri în sensul acela, de verdict. Eu exprim doar puncte de vedere personale, fără a avea acea pretenţie a expertizei. Punctul de vedere al unui consumator de folk, care a mai citit câte ceva, a mai ascultat câte ceva. Dacă vreţi, este ca şi cum aş spune… ,,nu îmi place mâncarea de praz, pentru că…” Este absurd să fiu contrazisă pe tema asta, întrucât este o chestiune ce ţine strict de gusturi. Asta nu înseamnă că mâncarea de praz e proastă, înseamnă doar că nu îmi place mie. Dacă dumneavoastră vă place, vă respect gusturile. Ba chiar vă ascult argumentele pentru care vă place, poate mai gust, cine ştie… Şi… cam atât. În niciun caz nu aş spune… ,,Ce prost eşti, cum să-ţi placă mâncarea asta! E oribilă!”.
Faptul că aleg să spun ce nu îmi place, este o chestiune de alegere personală, cu consecinţele ce decurg de aici. Poate că este mult mai confortabil, mult mai safe, să spui doar ce-ţi place. Te iubeşte toată lumea, eşti cel mai de gaşcă, cel mai cumsecade. Dar ştiţi unde este ipocrizia? Acolo unde critici la modul cel mai dur pe la colţuri, dar în mod public acuzi pe cei care aleg să îşi asume un punct de vedere.
Tot după articolul cu pricina, o amică îmi scrie cam aşa: ,,Ce să-ţi spun, ai descoperit apa caldă! Păi toţi spun asta!”. ,,Serios, şi unde scrie?” întreb…. ,,Dar de ce trebuie să se mai şi scrie?…” îmi răspunde aceasta.
Pe moment, m-a lăsat fără cuvinte. Dar acum îi voi răspunde, tot printr-un mesaj, primit de la un alt folkist, extrem de bine cotat în acestă zonă:
,,De cand cant, au fost foarte rare cazurile in care cineva sa vina si sa expuna o parere argumentata, pozitiva sau critica, despre ce fac. Au fost doar eternele "esti genial, tine-o tot asa" sau "latri ca un magar" bine, asta ultima cred ca era argumentata :))) Mie mi se par foarte utile si necesare articolele astea pe care le scrii, subiectiv-asumat asa, sub forma lor de tableta (cred ca se cheama). Riscul de a multumi pe toata lumea este nul oricum.”
Genul acesta de reacţie îmi demonstrează încă o dată faptul că şi în acest domeniu se simte nevoia unei primeniri, a unei critici reale şi sănătoase, constructive, pentru că de prea multă vreme (în toate domeniile) lumea să bălăceşte în zona călduţă a mediocrităţii, unde toţi sunt prieteni, toţi sunt geniali, toţi sunt nişte extraordinari… care se mănâncă de fund, pe la spate (vai ce trivială sunt, mă iertaţi!). Însă acest gen de critică ar trebui să vină şi de la oameni de specialitate, bine-intenţionaţi (că am văzut şi cât de meschină poate fi intelectualitatea!). Eu nu am cum să ajut în acest sens, pentru că nu am expertiza necesară, nu sunt… tehnocrată. Ca atare, mă rezum doar la tablete subiective pe care am tot dreptul din lume şi toată libertatea să mi le expun. Şi cu care nu trebuie să fiţi de acord. Şi care oricum nu vor schimba nimic, pentru că, aşa cum spuneam, după Revoluţie ne-am câştigat dreptul să vorbim degeaba.
Şi încă o chestiune, pentru că nu vreau să fiu greşit percepută (din nou…). Îi înţeleg pe cei care sunt bine ancoraţi în zona folk şi nu-şi asumă opinii critice. E foarte înţelept aşa, pentru că nu ar reuşi decât să se umple de nervi, să-şi atragă antipatii inutile sau să fie greşit interpretaţi, că doar nu a apărut întâmplător proverbul acela cu… ,,adevărul umblă mereu cu capul spart”. Şi le mulţumesc deopotrivă pentru mesaje, pentru că aş fi ipocrită să spun că nu au contat enorm. La fel cum le mulţumesc şi celor care au venit cu critici de bun simţ, precum doamna Carmen Toma, care nu îmi împărtăşeşte opiniile, dar a venit la rândul dumneaei cu contra-argumente de bun simţ şi pentru care îmi este şi mai dragă.
În altă ordine de idei, mă gândesc că săptămâna viitoare să alternez şi să vin cu ceva care chiar îmi place: cartea ,,Taifas cu menestreli”, semnată de Florin Săsărman și Vali Șerban. Şi m-am gândit ca celor care nu au reuşit să o citească încă să le aduc la cunoştinţă care sunt opiniile seniorilor din folk despre viitoarea generaţie. Sunt opinii subiective, foarte interesante şi cât se poate de diferite, şi de aici tot farmecul!
Până atunci, dacă am învăţa să respectăm mai mult punctele de vedere ale celorlalţi, chiar dacă nu suntem în asentiment cu acestea, ar fi un bun punct de plecare.
P.S.: Cât despre mâncarea de praz… chiar îmi place! Am dat exemplul acesta pentru că, în timp ce scriam articolul, tocmai complotam la o mâncare de praz cu măsline. Sper să nu vă fi făcut poftă… Dacă vă foloseşte la ceva, oricum a ieşit cam sărată chiar şi pentru gusturile mele…
